La o lună de la depunere, Legea offshore prinde viteză în Parlament. Adoptată de Senat, iniţiativa merge la Cameră pentru votul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virgil Popescu, ministru al Energiei şi unul dintre iniţiatorii Legii offshore

Senatul adoptat, miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii offshore care reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol atât în perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale. Ultimul cuvânt îl va avea Camera Deputaţilor.

Proiectul a trecut cu 91 de voturi pentru şi 13 voturi „împotrivă”, săptămâna viitoare urmând să fie pe masa deputaţilor. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a subliniat că prin modificarea actualei legi se vor debloca investiţiile din Marea Neagră şi vor fi accelerate investiţiile în onshore-ul de adâncime, se va asigura securitatea în aprovizionare a ţării, în caz de criză energetică, iar România va putea deveni şi furnizor de securitate energetică regională, după ce va produce mai mult decât va consuma.

Săgeţi în interiorul Coaliţiei

Marile partide din Coaliţie, deşi susţinătoare ale iniţiativei, şi-au aruncat săgeţi de la tribuna Senatului. „A trebuit să vină PSD la guvernare ca legea să fie în debztare”, a precizat radu Oprea, liderul Senatorilor, care a subliniat că: „ (n.r. – Proiectul) E necesar pentru că avem un război în preajma României, avem nevoie de gaze. Înseamnă un miliard de metri cubi pe an, înseamnă 10% din gazele pe care alţii din sală ar vrea să le importăm cu bani”.

Liberalii au luat cuvântul prin Alina Gorghiu, vicepreşedintă a Senatului, care le-a reamintit colegilor de Coaliţie că Liviu Dragnea a fost cel care a pus pe fugă investitorii străini din Marea Neagră: „Patru ani de zile legea a fost blocată de domnul Dragnea. Azi, PNL, colegii din Coaliţie, facem o mişcare de responsabilitate, nu doar politică, ci şi economică (...) Trădători sunt cei care nu acceptă azi să voteze Legea offshore”. De asemenea, deşi a vrut să aducă amendamente la lege, care n-au fost însă acceptate, USR a votat iniţiativa.

AUR continuă retorica lui Dragnea

Alianţa pentru Unirea Românilor s-a opus proiectului de lege şi a acuzat Puterea de faptul că iniţiativa este un act de trădare naţională. „Nu există niciun motiv pentru care nişte investitori să vină şi să exploateze acest gaz natural. La fel ca la liberalizarea preţurilor la energie, toate calculele sunt mincinoase. Nu există nicio raţiune pentru care o mare parte din beneficii să fie pierdute de statul român, în condiţiile în care el este proprietarul resurselor naturale”, a afirmat preşedintele formaţiunii, George Simion. De la tribuna Senatului, Claudiu Târziu, preşedintele executiv, i-a acuzat de ticăloşie, trădare şi ipocrizie pe cei care au susţinut proiectul. „Românii dau resursele pentru străini, ca să se îndestuleze alţii din ce avem noi”, a precizat numărul doi din AUR, fiind de părere că celelalte partide slujesc interese străine.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Prințul William, devastat! Moștenitorul tronului britanic e în lacrimi din nou: ”Amintirile vor rămâne”
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea controversată a lui Madeleine Astor, cea mai cunoscută văduvă din Statele Unite. Avea doar 18 ani când a rămas milionară
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi