Korodi: UDMR va avea un dialog cu toate forţele politice, inclusiv cu Sorin Grindeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a declarat vineri, pentru News.ro, că Uniunea va lua zilele următoare o decizie în legătură cu poziţionarea faţă de moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE şi a precizat că va avea discuţii cu toate forţele politice, inclusiv cu Sorin Grindeanu.

”UDMR nu are un punct de vedere până la ora actuală. Nu s-a întrunit forul de conducere, care se va întâmpla zilele următoare. Avem nevoie de un dialog în interiorul UDMR pentru a ne poziţiona şi a creiona discuţiile care se vor duce săptămâna viitoare”, a declarat Attila Korodi pentru News.ro.

Întrebat dacă acordul de colaborare parlamentară încheiat cu PSD şi ALDE obligă UDMR să voteze alături de cele două partide din coaliţie la moţiunea de cenzură, Korodi a negat.

”Nu are nicio obligaţie directă. Colaborarea parlamentară este destul de bine conturată, nu e inclus un element de genul acesta. E nevoie de dialog pentru a înţelege tot ce se întâmplă pe eşichierul politic, a înţelege şi ce se întâmplă şi ce propun cei din actuala coaliţie şi după acest lucru se ia o decizie. Zilele următoare, în forul de conducere, probabil vom decide cum vom vota la moţiunea de cenzură. Aşa cred că este oportun şi statutar”, a precizat liderul deputaţilor UDMR.

Attila Korodi a mai spus că în zilele următoare UDMR va avea discuţii cu toate forţele politice ”pentru a putea lua decizia cea mai bună”.

”Probabil că vor fi discuţii cu cei din PSD şi ALDE pentru că, în primul rând, avem parafată o colaborare parlamentară cu ei. Dar, pe de altă parte, în situaţii de criză, trebuie să ai dialog cu toate forţele politice. Trebuie să existe un dialog cu toată lumea pentru a putea lua decizia cea mai bună”, a spus el.

Întrebat dacă vor avea dialog inclusiv cu Sorin Grindeanu, Korodi a precizat că ”dialogul în sine nu presupune nimic altceva decât a afla informaţii, a înţelege diferite părţi ce propun pentru viitor”.

În ceea ce priveşte o posibilă intrare la guvernare a UDMR alături de PSD şi ALDE după eventuala demitere a lui Sorin Grindeanu, aşa cum a lăsat să se înţeleagă Călin Popescu Tăriceanu, Korodi a spus că acest lucru va fi discutat în interiorul Uniunii după lămurirea situaţiei cu moţiunea de cenzură.

”Nu spunem nimic pe tema aceasta pentru simplul motiv că pot să fie păreri diferite. UDMR nu are o poziţie oficială pe tema aceasta. Nu ştiu dacă va avea până în momentul poziţionării faţă de moţiunea de cenzură. Nici măcar asta nu ştiu. Poate chiar nici nu o să avem poziţie, poate vom aveam poziţie numai în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură. După aceea vor fi alte perioade, procedural complicate”, a explicat Attila Korodi.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!