Klaus Iohannis va merge în vizită în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis a fost anul trecut în Germania la invitaţia Angelei Merkel FOTO Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis va face o vizită oficială în Germania, în perioada 10-13 februarie, potrivit unui memorandum prezentat miercuri în Bioul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Din delegaţia preşedintelui Klaus Iohannis va face parte şi deputatul Ovidiu Ganţ, reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România, potrivit unui memorandul citat, deplasarea acestuia fiind aprobată de conducerea Camerei Deputaţilor.

Pe 7 ianuarie, premierul Dacian Cioloş a făcut o vizită oficială în Germania, pe agenda discuţiilor fiind întărirea relaţiilor bilaterale cu Germania şi stabilirea obiectivelor comune pe agenda europeană, inclusiv migraţia şi politica externă a UE.

Preşedintele Klaus Iohannis nu se află la prima vizită oficială în Germania, aceasta fiind una dintre primele ţări vizitate de şeful statului, după preluarea mandatului. În februarie 2015, Iohannis s-a întâlnit, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel, printre subiectele abordate fiind atât aderarea României la Spaţiul Schengen, cât şi lupta împotriva terorismului.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”