Klaus Iohannis susține extinderea cooperării economice și liberalizarea vizelor, la Summitul UE - Consiliul de Cooperare al Golfului

0
Publicat:

Klaus Iohannis a pledat pentru actualizarea cooperării economice și liberalizarea vizelor, la Summitul UE - Consiliul Golfului, subliniind amenințările de securitate cauzate de agresiunea Rusiei.

Klaus Iohannis susține extinderea cooperării economice și liberalizarea vizelor

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, la Summitul UE - Consiliul de Cooperare al Golfului, desfăşurat la Bruxelles, pentru actualizarea şi extinderea cadrului contractual în domeniul comerţului şi al investiţiilor. El a susţinut, totodată, avansarea pe linia liberalizării vizelor şi a evidenţiat ameninţările de securitate pentru România rezultate din agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi importanţa implementării depline a sancţiunilor la adresa Rusiei. În cadrul summitului a fost adoptată o declaraţie comună, în care se arată interesul pentru consolidarea legăturilor politice bilaterale, trecerea lor la un nivel superior şi nevoia de a depăşi împreună provocările regionale.

Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Summitul Uniunea Europeană - Consiliul de Cooperare al Golfului, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, această primă ediţie a Summitului a reprezentat un moment definitoriu pentru avansarea Parteneriatului Strategic dintre cele două regiuni şi a pus bazele unei cooperări aprofundate în perioada următoare. Cu ocazia Summitului, liderii au adoptat o Declaraţie comună, care afirmă în termeni angajanţi interesul pentru consolidarea legăturilor politice bilaterale, trecerea lor la un nivel superior şi nevoia de a depăşi împreună provocările regionale la adresa păcii internaţionale, a securităţii şi a stabilităţii, în baza dreptului internaţional şi a principiilor Cartei ONU.

”Parteneriatul comun UE-Consiliul de Cooperare al Golfului vizează securitatea, dezvoltarea durabilă şi prosperitatea celor două regiuni, prin stimularea comerţului bilateral şi a investiţiilor, cooperarea energetică şi combaterea schimbărilor climatice, conectivitate sporită, inclusiv în domeniul digital şi al contactelor interumane”, a menţionat sursa citată.

De asemenea, summitul a oferit ocazia unui dialog aprofundat pe marginea provocărilor actuale de securitate atât în regiunea Orientului Mijlociu, cât şi a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, aspecte care îi preocupă deopotrivă pe liderii europeni şi pe cei ai statelor din Golf. 

În acest sens, cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Declaraţia adoptată reaminteşte necesitatea respectării suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei, nevoia de retragere imediată, completă şi necondiţionată a forţelor militare ruse de pe teritoriul  recunoscut internaţional al acesteia. Totodată, sunt condamnate atacurile asupra civililor şi infrastructurii civile şi critice, îndeosebi asupra celei energetice, şi este evidenţiată necesitatea unei păci cuprinzătoare, juste şi durabile, în linie cu principiile Cartei ONU, a adăugat Administraţia Prezidenţială.

În acelaşi timp, liderii participanţi la Summit au exprimat îngrijorare crescută faţă de evoluţiile din Orientul Mijlociu, adresând tuturor părţilor un apel la reţinere şi detensionare a situaţiei. În mod deosebit, s-a insistat asupra situaţiei din Gaza cerându-se o implementare imediată şi deplină a încetării focului, eliberarea tuturor ostaticilor şi acces umanitar pentru distribuirea sprijinului pentru populaţia civilă. A fost exprimată, totodată, preocuparea faţă de pericolul extinderii conflictului în Liban, cerându-se încetarea focului şi implementarea Rezoluţiei 1701 a Consiliului de Securitate al ONU. A fost discutată conduita Iranului pe linie de proliferare balistică şi a dronelor cu impact asupra securităţii ambelor regiuni. De asemenea, au fost agreate mesaje comune privind situaţia din Marea  Roşie, Yemen, Irak, Siria, Sudan şi Somalia.

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat importanţa parteneriatului strategic UE-Consiliul de Cooperare al Golfului la momentul actual, precum şi potenţialul cooperării economice multisectoriale.

A pledat pentru actualizarea şi extinderea cadrului contractual în domeniul comerţului şi al investiţiilor, susţinând, totodată, şi avansarea pe linia liberalizării vizelor. România este interesată de o mai bună conectivitate între cele două regiuni, prin dezvoltarea şi extinderea unor proiecte, precum Coridorul Economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC) şi sub egida Global Gateway, care să permită utilizarea mai eficientă şi în parteneriat a noilor tehnologii, a surselor de energie şi a materialelor critice. Referindu-se la interdependenţele dintre cele două regiuni inclusiv în plan securitar, Preşedintele României a evidenţiat ameninţările de securitate pentru ţara noastră rezultate din agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi importanţa implementării depline a sancţiunilor la adresa Rusiei”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort