Klaus Iohannis, primele meciuri în deplasare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Nicolae Timofti s-au întâlnit în toamnă, la Chişinău FOTO Mediafax

CALENDAR Preşedintele Klaus Iohannis are programată, în această lună, o vizită-simbol în Republica Moldova, iar în prima parte a anului va mai fi primit de preşedintele Franţei şi de cancelarul Germaniei.

Programul preşedintelui Klaus Iohannis pe 2015, în materie de vizite externe, începe uşor-uşor să se creioneze. Pentru prima deplasare, şeful statului a ales o destinaţie simbolică - Republica Moldova - acolo unde se va întâlni cu omologul său Nicolae Timofti. 

În primele zile ale lunii februarie, Iohannis va pleca la Bruxelles, unde va avea o serie de întâlniri informale cu mai mulţi politicieni de prim rang ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European, urmând ca în data de 12 februarie să participe la prima reuniune a Consiliului European, prima întâlnire a şefilor de stat şi de guvern ai UE din 2015. 

Potrivit unor surse politice, Iohannis este decis să reprezinte România la Bruxelles, nu să-l mandateze pe premierul Ponta. În 19 martie, Iohannis va pleca din nou la Bruxelles, pentru Consiliul European de primăvară. Acesta este calendarul deja stabilit al vizitelor prezidenţiale pentru primele trei luni. Tot în primăvară, şeful statului va fi primit de preşedintele Franţei, socialistul Francois Hollande, dar şi de Angela Merkel, cancelarul Germaniei, într-o altă vizită încărcată de semnificaţii, având în vedere originea nemţească a lui Klaus Iohannis, dar şi faptul că Merkel l-a susţinut în confruntarea din toamnă cu Victor Ponta.

„Putem vorbi de un simbolism“

Analistul politic Dan Ionescu priveşte calendarul vizitelor externe cu destulă moderaţie. „La Berlin presupunem că va merge pentru că are o relaţie specială cu Angela Merkel sau cel puţin aşa ne place să credem. Că urmează o apropiere de Germania sau  e doar o vizită pur protocolară este o chestiune lăsată în zona speculaţiilor. În ceea ce priveşte vizita la Paris, ea este din nou excelentă, dar nu ştim la ce ne foloseşte cu adevărat“, spune analistul politic Dan Ionescu, care vrea mai multă transparenţă şi mai multă informaţie venită de la Cotroceni despre vizitele externe al preşedintelui. „Cred că activitatea preşedintelui din zona politicii externe ar trebui să iasă din zona părerilor şi a informaţiior pe surse şi să treacă în zona comunicării formale şi oficiale. Nu înseamnă că trebuie să vedem nu ştiu ce stenograme, dar e normal şi folositor pentru toată lumea, inclusiv pentru administraţia prezidenţială, să avem informaţii mai detaliate şi fundamentate“, a mai spus, acid, Dan Ionescu. 

Analistul politic Adi Zăbavă crede că cele trei vizite din prima jumătate a anului arată ce-şi propune Iohannis în domeniul politicii externe. „Abundenţa de vizite externe la începutul mandatului e un lucru normal pentru orice nou preşedinte. Acest lucru e valabil mai ales în situaţia lui Klaus Iohannis, acesta nefiind un obişnuit al politicii de prim-plan, nefiind cunoscut pe plan extern. Dacă zvonurile privind primele vizite oficiale se confirmă, adică Bruxelles, Republica Moldova şi Berlin, atunci putem vorbi de un simbolism şi de trasarea unor direcţii pentru ceea ce va însemna politică externă în mandatul noului preşedinte“, a spus Adi Zăbavă.

MRU aranjează întâlnirile

De vizitele externe ale lui Klaus Iohannis se ocupă, momentan, consilierul său onorific, Mihai Răzvan Ungureanu, care îl va şi însoţi pe şeful statului la Chişinău şi la Bruxelles.  „Se pune pe picioare un profil extern al preşedintelui României în aşa fel încât să fie şi credibil şi bine desenat şi recunoscut ca atare. Partenerii săi de discuţie în mediul internaţional sunt foarte importanţi, e de lucru, credeţi-mă“, a declarat fostul şef al SIE. Activitatea lui MRU ca sfetnic prezidenţial se va mai diminua după ce fostul ambasador al României la Berlin, Lazăr Comănescu, va prelua oficial postul de consilier pe probleme de politică externă.

Citeşte şi:

Oficial german: România nu va adera la Schengen în 2015. Alegerea lui Iohannis nu schimbă situaţia politică

Preşedintele Iohannis a invitat liderii partidelor politice la consultări, săptămâna viitoare

PNL se pregăteşte să trântească Guvernul Ponta: Vom avea o moţiune de cenzură. Cătălin Predoiu este desemnat premier

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani