Klaus Iohannis o primeşte, vineri, la Palatul Cotroceni, pe vicepreşedinta SUA Kamala Harris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis şi Vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO  Foto epa efe

Preşedintele României, Klaus Iohannis, o va primi vineri, 11 martie 2022, la Palatul Cotroceni, pentru consultări politice pe Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, care se va afla în vizită oficială în România, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Prezenţa Vicepreşedintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral şi angajamentul ferm al Statelor Unite de a susţine securitatea României şi a aliaţilor NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administraţiei americane pentru abordarea responsabilă şi implicată a ţării noastre în contextul ameninţărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse, precum şi în gestionarea fluxurilor de refugiaţi de la graniţe şi acordarea de asistenţă umanitară. 

Întrevederea Preşedintelui României cu Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii se înscrie în cadrul eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situaţiei de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securităţii euroatlantice, şi vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliaţi (din 11, 18 şi 28 februarie), la care a participat Preşedintele României şi care au avut loc la iniţiativa Preşedintelui Statelor Unite, Joseph R. Biden. 

În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis şi Vicepreşedintele Kamala Harris vor discuta despre măsurile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, inclusiv perspectiva creşterii în continuare a prezenţei militare americane şi aliate în România, ca măsură suplimentară de asigurare a securităţii ţării noastre şi a întregii regiuni. De asemenea, va fi abordată coordonarea, în continuare, a comunităţii transatlantice privind adoptarea de noi sancţiuni privind Rusia. 

Vizita Vicepreşedintelui Kamala Harris are loc şi în contextul împlinirii în acest an a douăzeci şi cinci de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral – moment aniversar relevant pentru a stimula aprofundarea în continuare a Parteneriatului Strategic, pe toate dimensiunile sale. 

De asemenea, întrevederea dintre Preşedintele Klaus Iohannis şi Vicepreşedintele Kamala Harris va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea ataşamentului comun pentru consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor şi rezilienţei democratice.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul