Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Naţională a Victimelor Holocaustului: „Situaţia pandemică a favorizat manifestările de ură, antisemitism şi xenofobie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 11 octombrie 2021, un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, afirmând că „lecţia dură a Holocaustului trebuie să funcţioneze ca un far care să ne ghideze pe drumul european”. Şeful statului a subliniat că situaţia pandemică a favorizat manifestările de ură, indiferenţă, antisemitism şi xenofobie.

Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de Stat - Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în cadrul ceremoniei de comemorare a victimelor Holocaustului organizate la Memorialul Holocaustului din Bucureşti.

„Amintirea şi cinstirea memoriei victimelor Holocaustului reprezintă o datorie fundamentală a statului român. Acum exact opt decenii, începea deportarea forţată a evreilor români în Transnistria, campanie în care 120.000 de evrei au parcurs un drum al morţii. Tortura, foametea, bolile, condiţiile mizere şi inumane în care au fost siliţi să trăiască, deposedarea de orice fel de bunuri, drepturi şi demnităţi, sub ameninţarea constantă a morţii, au reprezentat setul de măsuri prin care regimul mareşalului Ion Antonescu îşi propusese să îi lichideze pe cei pe care îi considera „indezirabili”, a transmis preşedintele ţării. 

De altfel, Iohannis a afirmat că „lecţia dură a Holocaustului trebuie să funcţioneze ca un far care să ne ghideze pe drumul nostru european, iar pe puţinii supravieţuitori pe care timpul ni-i îngăduie trebuie să îi preţuim şi onorăm”.

„Din păcate, situaţia pandemică, pe lângă criza sanitară profundă, a favorizat manifestările de ură, indiferenţă, intoleranţă, antisemitism şi xenofobie. În acest context, comunicarea în mediul on-line a devenit cel mai important şi răspândit instrument, un mediu în care dezinformările, discursul plin de ură şi ştirile false s-au propagat foarte uşor şi au alimentat sentimente de neîncredere şi nesiguranţă.

Sute de oameni mor în fiecare zi şi alţii agonizează în saloanele de terapie intensivă din cauza infectării cu acest virus teribil cu care ne confruntăm. Foarte mulţi sunt victimele unor fanatici conspiraţionişti şi populişti cinici care propagă idei toxice împotriva vaccinării, ceea ce reprezintă un atac direct împotriva umanităţii.

Să nu rămânem indiferenţi în faţa acestui avânt care riscă să macine fundamentul democraţiei noastre. Astfel de manifestări sunt absolut intolerabile şi avem datoria, fiecare dintre noi, să sancţionăm cu celeritate, dur şi ferm, orice derapaj şi să apărăm drepturile şi libertăţile fundamentale, democraţia şi valorile europene”, se mai arată în discursul preşedintelui Iohannis. 

Klaus Iohannis a făcut apel la toţi actorii politici responsabili să acţioneze împotriva oricăror încercări de dezbinare, să se implice direct şi concret în direcţia promovării valorilor toleranţei, respectului şi a diversităţii în societatea noastră şi să sprijine educaţia privind cunoaşterea Holocaustului.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” organizează, pe 11 octombire, ceremonia anuală de comemorare a victimelor Holocaustului la Memorialul Victimelor Holocaustului în Bucureşti, începând cu ora 10:00. În luna octombrie se împlinesc 80 de ani de la începerea deportării evreilor din Basarabia, Bucovina de Sud şi Bucovina de Nord în Transnistria.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte