Justificarea lui Ponta pentru propunerile sale: Parchetul a devenit „moşia” lui Daniel Morar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta a explicat de ce i-a propus pe Kovesi şi Niţu în fruntea Parchetelor FOTO Adevărul

Premierul Victor Ponta a explicat, înainte de începerea şedinţei de guvern, că a înaintat propunerilor pentru şeful DNA şi Parchetul General întrucât a constatat că Parchetul a devenit „moşia” lui Daniel Morar şi că acesta deţine monopolul asupra numirilor.

„Am constatat aseară că Parchetul a devenit moşia domnului Morar şi că dânsul spune pe cine numeşte, cum numeşte şi că, practic, noi constatăm un monopol în România. Monopolul asupra procurorilor aparţine domnului Daniel Morar.  În calitatea mea de ministru interimar al Justiţiei şi de prim-ministru, nu pot să asist pasiv la aceste lucruri. În baza legii, singura lege aflată în vigoare, pe baza căreia chiar şi domnul Morar a fost numit în funcţie, a făcut şase propuneri pentru funcţiile de conducere, iar CSM trebuie să se întrunească şi, conform legii, să dea un aviz, pozitiv sau negativ, dar nu cred că putem accepta ca cineva, o singură persoană, să încalce sau să rescrie legea pentru a-şi păstra un monopol asupra unei instituţii, Parchetul, care trebuie să nu aparţină nici partidelor, dar nici unui singur om”, a spus Ponta.

El a susţinut că propunerile formulate pentru numirea procurorilor sunt în acest sens şi a apreciat că a făcut ceea ce este bine pentru guvern şi stabilitate politică, precum şi pentru stabilitatea sistemului de justiţie. 

Mai mulţi miniştri liberali nu au fost prezenţi la şedinţa de astăzi a Guvernului, unii dintre ei părăsind Palatul Victoria pentru a merge către sediul USL, iar alţii, deşi aflaţi în clădirea Executivului, au rămas pe holuri pentru a discuta la telefon. 

Aflaţi la Palatul Victoria înaintea şedinţei Executivului, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, au părăsit Guvernul cu câteva zeci de minute înainte de începerea reuniunii.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală