Judecătorul Curţii Constituţionale Ion Predescu: ''Erata Curţii este ilegală"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul CCR Ion Predescu a afirmat miercuri că erata prin care românii plecaţi în străinătate nu mai pot fi eliminaţi de pe liste ar fi trebuit să fie aprobată în prezenţa tuturor celor nouă judecători ai Curţii, situaţie imposibilă pentru că preşedintele CCR, Augustin Zegrean este plecat în concediu. Predescu a adăugat că dacă cei de la Monitorul Oficial au nelămuriri, trebuie să trimită o cerere pentru lămurire către Curtea Constituţională.

 "Trebuie să aştepte răspunsul competent al plenului Curţii. Dacă s-a luat decizia doar cu cinci prezenţi nu este legal, o decizie se ia în cvorum minim cu şase prezenţi. Dacă a survenit o problemă urgentă, Curtea Constituţională poate fi convocată mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar după respectarea cu rigoare a legii. Dacă au dubii pot aştepta plenul Curţii, nu ce a trimis judecătorul de serviciu", a precizat judecătorul Ion Predescu pentru gandul.info.

Decizia de a introduce paragraful respectiv a fost luată prin consimţământul a cinci judecători ai CCR. Deşi cvorumul a fost atins, nu a fost convocată o şedinţă de plen, aşa cum este procedura uzuală, după cum a indicat un  judecător al CCR pentru gândul.info.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS