Ivan (PSD): „Noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau apariţia de noi taxe şi impozite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Ivan FOTO Arhiva Adevărul

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că PDL şi Traian Băsescu intoxică opinia publică, preluând informaţii neverificate, şi atrage atenţia că noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau apariţia de noi taxe sau impozite.

"Contrar tuturor intoxicărilor apărute în spaţiul public, noul acord cu FMI nu prevede majorarea sau apariţia de noi taxe sau impozite, altele decât cele legate de acciza la alcool şi introducerea celei pe produse de lux. Din aceste motive, românii nu au de ce să îşi facă griji. Prin aceste măsuri vrem să continuăm procesul de creştere economică şi de sporire a credibilităţii României pe pieţele financiare internaţionale, precum şi în faţa investitorilor străini“, precizează Ivan într-un comunicat de presă. 

Purtătorul de cuvânt al PSD, a mai precizat că informaţiile vehiculate în ultima perioadă în spaţiul mediatic cu privire la presupusul conţinut al Scrisorii de intenţie către FMI nu provin din surse oficiale şi astfel ele nu pot fi confirmate. „Până în acest moment, proiectele Scrisorii de intenţie şi cel al Memorandumului cu FMI nu sunt încă documente publice“, se mai arată în comunicat.

Ivan arată că afirmaţiile conform cărora Guvernul şi-a asumat introducerea CAS şi CASS pentru soţiile şi copiii majori aflaţi în întreţinere sunt "complet false" şi că nu s-a pus problema unor măsuri prin care să fie crescută fiscalitatea pentru PFA şi drepturi de autor.

"Este extrem de grav că cei de la PDL şi Traian Băsescu au preluat aceste informaţii neverificate şi au dezinformat cu discernământ opinia publică! Din păcate, deja ne-am obişnuit cu aceste ieşiri, adevărate lecţii de ipocrizie. După ce în 2010, preşedintele le spunea pensionarilor că toate veniturile trebuie impozitate, acum vine şi predă lecţii economice guvernului. Traian Băsescu şi PDL sunt ultimii în măsură să vorbească despre măsuri economice şi fiscale, ei fiind artizanii unora dintre cele mai mari creşteri de taxe din România ultimilor ani, precum majorarea TVA la 24%!", a mai arătat Cătălin Ivan.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG