Istoricul care aduce dovezi că mama lui Călin Georgescu ar fi avut legături cu legionarii. „A fost membră a cuibului Sfântul Nicolae”

0
0
Publicat:

Istoricul Florian Bichir susține că potrivit unor documente CNSAS, mama lui Călin Georgescu a fost membră a Mișcării Legionare și a făcut parte din cuibul Sfântul Nicolae. Dezvăluirile îl obligă pe Georgescu să își clarifice poziția referitoare la legionarism, spune fostul ministru al educației Daniel Funeriu.

Calin Georgescu. FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Invitat în emisiunea Check Media la televiziunea B1TV, Florian Bichir a declarat că are documentele „de ani de zile” care atestă că Aneta Popescu, mama lui Călin Georgescu a fost legionară în timp ce era funcționară la Ministerul Agriculturii.

„S-a făcut un control să vadă cine e legionar asumat, prin ministere. Confidențial, unde ești înscris în mișcare, în ce cuib, e un chestionar. Sunt documente oficiale. Eu o să vă citesc dintr-un document extrem de interesant în care spune așa:  « Sunt înscrisă în Mișcarea Legionară, corpul Doamnelor legionare, sub conducerea doamnei C, am fost repartizată în cuibul Sfântul Nicolae, strada Doamnei, clădirea Adriatica »). E semnată de Aneta Popescu, mama domnului Călin Georgescu. N-a fost simpatizantă, a fost membră a cuibului Sfântul Nicolae”, a spus istoricul Florian Bichir, care a prezentat în emisiune mai multe documente, despre care a precizat că sunt din arhiva CNSAS.

Funeriu: „Domnul Georgescu a lăsat să se înțeleagă că îl admiră pe Corneliu Zelea-Codreanu”

Fostul ministru al educației Daniel Funeriu a reacționat pe Facebook la scurt timp după  emisiune.

„Tocmai am văzut documentele prezentate de Florian Bichir la B1TV cu fapte indiscutabile și de necontestat (desigur, nu cred că dl Bichir falsifică documente). Nu judec pe nimeni pentru opțiunile părinților și nimeni nu poate face asta. Ceea ce pot însă face, mai mult, ceea ce sunt obligat să fac e să îi cer domnului Georgescu precum și tuturor celorlalți candidați, să adopte o poziție publică cu privire la legionarismul românesc, istoric sau actual. Domnul Georgescu a lăsat să se înțeleagă că îl admiră pe Corneliu Zelea-Codreanu, un om intrat pe scena mare a politicii interbelice printr-un asasinat. Un politician care, indiscutabil, și-a pătat mâinile cu sânge”, a scris Funeriu pe Facebook, sâmbătă seară.

„Să condamne public antisemitismul”

Dezvăluirile recente îl obligă pe Călin Georgescu să își facă publică, fără ambiguități, poziția referitoare la fondatorul legiunii și la legionarism, a scris Funeriu în postare.

„Îi cer domnului Călin Georgescu să facă un pas firesc și să se rupă definitiv de trecutul întunecat al României. Să condamne public antisemitismul, asasinatul politic, pe Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu și pe toți cei care au contribuit, direct sau prin complicitate, la pogromurile și persecuțiile din anii ’30-’40. Poziția mea e clară și lipsită de orice echivoc: legiunea lui Corneliu Zelea Codreanu și Garda de Fier, sub conducerea lui Horia Sima, sunt episoade negre din istoria României”, a notat Funeriu.

„Legionarismul nu e patriotism, ci o aberație a acestuia”

Fostul ministru a adăugat că „Ura de rasă, antisemitismul, violența și atentatul politic ca mijloc de eliminare a adversarilor nu pot fi nici acceptate, nici scuzate”:

„Legionarismul nu e patriotism, ci o aberație a acestuia. Regimul comunist criminal nu a fost patriotism, ci o aberație a acestuia. Patriotismul unește, legionarismul dezbină. Legionarismul e ură, patriotismul e dragoste, acceptare a diferențelor, îmbrățișare calmă a opiniilor contrare în vederea construirii binelui comun. Societatea românească e modernă, liberă și sofisticată. Pentru a avansa, nu are nevoie de instrumentele politice ale trecutului, cu atât mai puțin de acele instrumente condamnate irevocabil de Istorie.  «Ca toți să fie una»  îi cere Hristos Tatălui ceresc în rugăciunea din Grădina Măslinilor. E una din sursele de inspirație pentru viziunea candidaturii mele: vreau ca românii, divizați de crize și de politicieni cinici, să-și regăsească unitatea în jurul valorilor unui patriotism senin și generos”.

„Să nu repete niciodată aberațiile istoriei!”  

Funeriu, care şi-a anunţat intenţia de candida la alegerile prezidenţiale din primăvara acestui an, le cere tuturor celor care aspiră la fotoliul de la Cotroceni să-și clarifice poziția față de Legionarism:

„Îi invit pe toți candidații să îmbrățişeze această opțiune: să captăm toate energiile românilor pentru a câştiga luptele viitorului, exercitându-ne datoria de memorie față de ororile legionarismului şi regimului comunist criminal. Prin educație să-i învățăm pe copiii noştri să celebreze trecutul glorios al națiunii noastre şi să învețe să nu repete niciodată aberațiile isoriei!”.

Amintim că, în decembrie, fostul ministru al Educației, i-a provocat pe contracandidații săi să spună „ce au făcut ei, concret, în viața publică".

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta