Ionuț Moșteanu s-a întâlnit cu omologul său polon. Despre ce au discutat cei doi miniștri ai Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, s-a întâlnit luni, 29 septembrie, cu omologul său polon, Władysław Kosiniak-Kamysz. Cei doi au discutat, printre altele, despre întărirea Flancului Estic.

Ionuț Moșteanu/FOTO: Facebook

„Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea dialogului strategic și întărirea Flancului Estic. În acest sens, au fost analizate inițiativele recent lansate la nivelul NATO – Eastern Sentry – și al Uniunii Europene – Eastern Flank Watch, cu obiectivul de a acționa într-un cadru coerent, de la Marea Baltică până la Marea Neagră.

În cadrul întrevederii a fost subliniat faptul că România și Polonia se confruntă cu provocări de securitate similare, ceea ce consolidează cooperarea dintre cele două state. Totodată, au fost evidențiate rolurile prioritare ale mobilității militare și ale simplificării legislației europene în domeniul apărării”, a transmis Ministerul Apărării într-un comunicat.

„Apărarea Flancului Estic nu reprezintă o opțiune, ci o necesitate strategică. Complementaritatea inițiativelor NATO și UE asigură un cadru solid pentru securitatea întregului spațiu euroatlantic”, a evidențiat ministrul apărării.

În cadrul întâlnirii, ministrul a reafirmat sprijinul ferm al României pentru Ucraina în fața agresiunii ruse, precum și pentru parcursul european al Republicii Moldova, moment în care a apreciat și rezultatul alegerilor parlamentare de duminică.

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea președintei Maia Sandu, a acumulat aproape 50% (783. 244 de voturi).

„Ministrul Moșteanu a reafirmat sprijinul ferm al României pentru Ucraina în fața agresiunii ruse, precum și pentru parcursul european al Republicii Moldova.

În acest context, a apreciat rezultatul recentelor alegeri parlamentare ca pe o dovadă clară a orientării europene și a subliniat importanța continuării sprijinului pentru creșterea rezilienței și consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova, în beneficiul securității regionale și europene.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat modalități concrete de susținere a capacităților industriale ale celor două state de pe Flancul Estic. A fost subliniată oportunitatea cooperării în domeniul achizițiilor finanțate prin instrumentul SAFE, ca mijloc de sprijin pentru modernizarea forțelor armate și dezvoltarea industriei de apărare”, adaugă instituția.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă