Iohannis, vizită în Republica Singapore. Discuții cu premierul singaporez pentru consolidarea cooperării şi extinderea investiţiilor

0
Publicat:

Preşedintele României a avut discutat cu premierul singaporez Lee Hsien Loong, despre cooperarea bilaterală și extinderea investițiilor, în cadrul vizitei de stat în Republica Singapore.

Șeful statului a efectuat o vizită de stat în Singapore FOTO Administrația Prezidențială

Administrația Prezidențială a informat că șeful statului român a transmis, în cadrul convorbirilor cu premierul din Singapore, „obiectivul României de a extinde și aprofunda cooperarea bilaterală cu Republica Singapore”, iar „discuțiile dintre cei doi înalți oficiali au evidențiat potențialul ridicat de cooperare în domeniile IT, educație, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică și înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice și tranziția verde”.

Potrivit sursei citate, președintele României a prezentat și „demersurile de extindere a capacității portului Constanța și a menționat potențialul pe care portul Constanța și Dunărea le au pentru conectarea între Europea și Asia”.  

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat și „obiectivele Summitului Inițiativei celor Trei Mări pe care România îl va găzdui în luna septembrie, precum și relevanța în plan securitar a Formatului București 9, inclusiv ca platformă de consultare transatlantică, evocând recenta reuniune la care a participat și Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden”.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuțiilor, cei doi odiciali au discutat și despre gestionarea impactului agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, atât din punct de vedere umanitar, cât și economic și alimentar, dar și în ceea ce privește necesitatea respectării principiilor înscrise în Carta ONU.

La rândul său, premierul Lee Hsien Loong „a subliniat convergența de poziții și interese ale celor două state în actualul context geopolitic și importanța respectării ordinii internaționale bazate pe reguli, cu Carta ONU în centrul său” și „a accentuat obiectivul comun de a consolida relația bilaterală și de a extinde investițiile în sectoare de interes comun”.

Vizită de stat în Japonia și Singapore

Președintele României a efectuat o vizită oficială în Japonia și Singapore în perioada 6-10 martie, în cadrul discuțiilor cu liderii celor două state fiind pus accentul pe teme economice și de investiții.

Klaus Iohannis a avut o întâlnire și cu Împăratul Japoniei, dar și cu premierul nipon, fiind urmate de discuțiile cu președintele Republicii Singapore

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea