Iohannis s-a întâlnit cu autoritățile locale din Rio de Janeiro. Memorandum de cooperare în domeniul mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele României s-a întâlnit, miercuri, cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, ocazie cu care a fost semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul mediului. Ulterior, acesta a avut o întâlnire și cu viceprimarul orașului.

FOTO: Presidency

Documentul a fost semnat de către viceguvernatorul Thiago Pampolha Goncalves şi de ambasadorul României în Brazilia, Monica-Mihaela Ştirbu, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis a evidențiat în discursul cu autoritățile locale relațiile speciale ale României cu Brazilia, respectiv cu Rio de Janeiro, punctând faptul că, în urmă cu 95 de ani, după stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări, România a înființat prima sa legație din America Latină.

„Preşedintele României a subliniat rolul activ al comunităţii româneşti din Brazilia în promovarea şi dezvoltarea relaţiilor dintre cele două popoare, mai ales în domeniul cultural", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, potrivit Agerpres.

Totodată, în timpul discuțiile, au fost abordate teme de actualitate, printre care și dinamizarea relațiilor economice, stimularea schimbărilor comerciale și a investițiilor reciproce, combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului, dezvoltarea durabilă, educația și cultura.

Klaus Iohannis a prezentat și oportunitățile economice oferite de România și a invitat investitorii din regiunea Rio de Janeiro în România, precizând că pot fi dezvoltate proiecte comune în mai multe domenii. De asemenea, acesta a afirmat că Rio de Janeiro prezintă un interes aparte pentru România, iind un centru economic, cultural și istoric definitoriu pentru Brazilia. 

Memorandumul de înțelegere între Ministerul Mediului și Guvernul statului Rio de Janeiro vizează cooperarea în domeniile adaptării la schimbările climatice, conservării biodiversității și ecosistemelor, dar și al gestionării și monitorizării pădurilor.

„Din discuţiile cu autorităţile locale a reieşit faptul că atât Rio de Janeiro, cât şi oraşele din România se confruntă cu provocări comune, precum efectele schimbărilor climatice, poluarea aerului în mediul urban şi gestionarea suboptimală a deşeurilor. În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că tranziţia către oraşe sustenabile necesită inovare, investiţii în cercetare şi dezvoltare, dar şi cooperare internaţională pentru a învăţa din bunele practici dezvoltate în diferite state", arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.

Șeful statului a remarcat și importanța parcurilor pentru calitatea vieții în mediul urban și nevoie de a proteja pădurile urbane, inclusiv de incendiile de vegetație. Klaus Iohannis și-a exprimat și deschiderea pentru cooperarea mai strânsă dintre cele două țări în aceste domenii.

„Preşedintele României a remarcat că o tranziţie verde de succes presupune şi investiţii în educaţie, accentuând faptul că educaţia privind schimbările climatice şi mediul, mai ales pentru tineri, constituie un alt domeniu în care România şi Brazilia pot coopera, la nivel central, dar şi la nivel local", a menţionat Administraţia Prezidenţială, potrivit sursei citate.

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul