Iohannis, mesaj de condoleanţe către preşedintele Germaniei: Exprim solidaritatea şi compasiunea deplină a României cu Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, un mesaj de condoleanţe Preşedintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier. Statul German a fost afectat de inundaţiile din zona landului Renania-Palatinat, unde 81 de persoane au decedat , iar alte aproximativ 1.300 de persoane sunt date dispărute.

„Am aflat cu tristeţe despre inundaţiile catastrofale care au provocat pagube uriaşe în vestul Germaniei în ultimele zile, soldate cu regretabile pierderi de vieţi omeneşti, sute de persoane dispărute sau rănite, precum şi importante pagube materiale”, a transmis Iohannis.

Preşedintele a transmis solidaritate şi compasiune.

„În aceste momente de grea încercare pentru poporul german, doresc să adresez, în numele meu şi al României, condoleanţe familiilor victimelor şi urări de însănătoşire grabnică şi recuperare uşoară celor afectaţi. Exprim, pe această cale, solidaritatea şi compasiunea deplină a României şi a românilor cu Germania şi încrederea în puterea de refacere a comunităţilor greu lovite.”, se mai arată în mesajul Preşedintelui României.

Bilanţul inundaţiilor provocate de ploile diluviene care s-au abătut în ultimele două zile asupra vestului Germaniei s-a ridicat la 81 de morţi vineri dimineaţă, potrivit postului de televiziune ARD, citat de Reuters. Aproximativ 1.300 de persoane sunt date dispărute în regiunea viticolă Ahrweiler, situată la sud de Koln, în landul Renania-Palatinat, au anunţat autorităţile locale pe pagina lor de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!