Iohannis: Guvernul a luat cele mai bune măsuri. Vinovat pentru această inflaţie crescută este Putin care a declanşat acest război împoriva Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că problemele economice ale României nu se datorează faptului că cineva din Guvernul Ciucă nu şi-a făcut treabă, vinovar fiind Vladimir Putin, pentru declanşarea războiului din Ucraina, deoarece impactul este unul global. Şeful statului a adăugat că are încredere că Executivul a luat şi va lua cele mai bune măsuri pentru a ameliora efectele inflaţiei.

„Da, am toată încrederea că Guvernul a luat şi va lua în continuare măsurile care se impun. Însă haideţi să vedem un pic de ce am ajuns aici. Această inflaţie şi situaţia economică dificilă, preţurile la energie, toate acestea nu au apărut fiindcă cineva în România a lucrat prost sau nu şi-a făcut treaba. Aceste lucruri şi crizele care urmează, fiindcă specialiştii ne spun că vor fi probleme în continuare cu energia, vor fi – în plan global, nu vorbesc acum despre România -, vor fi sincope cu alimentele şi aşa mai departe. toate acestea au o singură cauză şi această cauză este războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Sigur, Guvernul României poate să amelioreze impactul acestor crize. Guvernul României poate să amelioreze şi să ajute consumatorul vulnerabil, persoanele cu venituri mici şi aşa mai departe, însă problema nu este una românească, problema este una globală”, a explicat preşedintele arătând că a avut o discuţie cu premierul privind măsurile pe care Guvernul le are în plan, în perioada următoare. 

„Am avut şi aseară o discuţie cu Premierul, mi-a prezentat măsurile pe care le planifică ei. Deci trebuie să fim foarte realişti. Crizele nu se vor termina mâine şi situaţia complicată va continua, iar Guvernul, Parlamentul, politicienii la modul general îşi fac treaba şi în multe situaţii se găsesc anumite soluţii, dar nu este cazul să încercăm să aruncăm vina asupra Guvernului, sau asupra Parlamentului, sau asupra clasei politice. Vinovat este Putin - care a declanşat acest război împotriva Ucrainei. Aceasta este situaţia, iar pentru români este important să ştie că acest guvern, care este un guvern cu o majoritate largă în Parlament, îşi dă silinţa şi a găsit până acum soluţii bune, se străduieşte în continuare să găsească iarăşi soluţii pentru, încă o dată, pentru a atenua impactul acestor crize succesive şi pentru a face viaţa românilor în definitiv mai bună sau până trecem podul, cum se spune, suportabilă”, a mai afirmat şeful statului

Preşedintele a mai arătat că este o „încercare grea” cea prin care trecem. „Cred că toată lumea va resimţi. Gândiţi-vă că plătim mai mult pentru benzină, motorină şi trebuie să fim mai atenţi cum cheltuim şi ce cheltuim. Se discută despre anumite compensări la pensii şi salarii, însă trebuie să fim conştienţi de faptul că acest război va crea crize, în perioade de criză e bine să judeci de două ori ce faci şi cum cheltui banii”, a punctat Iohannis.

Şeful statului a mai subliniat că nu ar recomanda o evaluare a miniştrilor la şase luni: „Evaluarea miniştrilor nu o voi face eu, chiar dacă am opinii personale despre fiecare ministru, dar această opinie o voi spune premierului, în măsura în care mă întreabă. Nu m-a întrebat până acum. Asta cu evaluările la şase luni, sincer, sunt un pic sceptic. Până la urmă este o coaliţie, fiecare partid are, evident şi pe bună dreptate, o mândrie, că vrea să îşi păstreze oamenii, că vrea să arate că are oamenii cei mai buni şi cred că dovada practică de această dată este că Guvernul a făcut faţă acestor crize de până acum”. 

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Confesiuni incredibile despre fuga lui Pacepa. Un fost general dezvăluie ce a influențat propaganda în perioada comunistă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €