Iohannis: „România are unele dintre cele mai scăzute emisii pe cap de locuitor din UE”. Ținta țării noastre până în 2030

0
Publicat:

Preşedintele României a declarat, la COP28, că țara noastră are unele dintre cele mai scăzute emisii pe cap de locuitor din UE, propunându-şi să reducă până în 2030 emisiile cu aproximativ 80% faţă de nivelul din 1990, urmând apoi să se îndrept într-un ritm rapid către neutralitate.

Iohannis a vorbit și despre modul cum văd românii schimbarea climatică FOTO Presidency

Suntem cu toții conștienți de faptul că reducerile actuale ale emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial nu ating obiectivul Acordului de la Paris. Schimbările climatice, precum și efectele acestora, se intensifică. Ne confruntăm zi de zi cu provocări tot mai mari și mai complexe, dar atenția noastră asupra mediului trebuie să fie menținută. Trebuie să ne consolidăm ambiția în materie de climă și să accelerăm implementarea angajamentelor climatice deja asumate”, a afirmat Klaus Iohannis, la evenimentul din Dubai.

România are unele dintre cele mai scăzute emisii pe cap de locuitor din Uniunea Europeană și este ferm angajată să accelereze măsurile de atenuare a schimbărilor climatice. Ne propunem să ne reducem până în 2030 emisiile cu aproximativ 80% față de nivelul din 1990 și să ne îndreptăm apoi într-un ritm rapid către neutralitatea climatică. Până cel târziu în 2050, mixul energetic național al României va fi format în proporție de 86% din energie regenerabilă, completat de energie cu emisii reduse de carbon, cum ar fi energia nucleară”, a completat șeful statului.

Educația pentru climă și programa școlarp

„Trebuie să recunoaștem, de asemenea, sinergiile dintre acțiunea climatică, educație și dezvoltarea competențelor verzi. De exemplu, programul REPowerEU aduce la nivel național două miliarde de euro în investiții pentru energie regenerabilă și dezvoltarea competențelor verzi. Marea majoritate a tinerilor din România consideră că acumularea de cunoștințe despre schimbările climatice în școală este esențială pentru implicarea lor în acțiuni climatice. Prin urmare, educația privind clima și mediul devine din ce în ce mai importantă în programa școlară din România”, a mai afirmat Klaus iohannis.

Acțiunea în domeniul climei este un pilon important al angajamentului nostru diplomatic cu partenerii regionali și globali. Educația climatică, protecția biodiversității, sistemele de producție alimentară rezistente la schimbările climatice și generarea de energie cu emisii reduse de dioxid de carbon se află în centrul diplomației climatice românești. Suntem dornici să avansăm proiecte privind aceste domenii cu parteneri care împărtășesc aceleași valori ca noi”, a mai susținut liderul de la Palatul Cotroceni.

România este, de asemenea, foarte implicată alături de partenerii săi globali, inclusiv din Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, pentru a facilita formarea și schimbul de experiență în ceea ce privește gestionarea situațiilor de urgență și implementarea sistemelor de alertă timpurie. Aceste domenii sunt din ce în ce mai importante în contextul efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice. Îmi voi încheia intervenția cu un apel la un angajament ambițios și la acțiune pentru planeta noastră și pentru bunăstarea tuturor cetățenilor, generații prezente și viitoare”, a conchis președintele României.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi