Iohannis, după întrevederea cu Sanchez: Hub-ul umanitar de la Suceava reprezintă expresia concretă a solidarităţii europene. Ce au discutat liderii politici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi într-o declaraţie de presă comună cu preşedintele Guvernului spaniol Pedro Sánchez, că războiul din Ucraina înseamnă o profundă criză umanitată şi are efecte devastatoare asupra ucrainenilor care au fost nevoiţi să părăsească ţara în urma invaziei Rusiei. Discuţiile între cei doi au fost pe mai multe componente: apărare comună, securitate energetică, dar şi pe relaţii comerciale.

„Am discutat toate aceste aspecte, inclusiv în pregătirea reuniunilor Consiliului European şi Summitului NATO de săptămâna viitoare de la Bruxelles. Impactul crizei din Ucraina din punct de vedere energetic, mai ales că ne confruntăm cu o creştere substanţială a preţurilor la energie încă dinainte de această criză, ne preocupă şi am avut o discuţie amplă cu domnul Preşedinte Sánchez pe acest subiect. Obiectivul asigurării securităţii energetice la nivelul Uniunii Europene ajunge astfel, în actualul context, să aibă o importanţă strategică sporită. De altfel, am formulat la reuniunea informală a Consiliului European de la Versailles, de săptămâna trecută, o serie de decizii importante care vizează eliminarea dependenţelor energetice de Federaţia Rusă. Din discuţiile pe care le-am avut astăzi, a reieşit clar că România şi Spania au opinii convergente cu privire la importanţa pe care o acordăm dezvoltării infrastructurii de transport energetic, asigurării interconectărilor între statele membre, creşterii producţiei şi a capacităţilor de stocare. România este dispusă să pună la dispoziţie propria infrastructură energetică pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale din surse multiple.”, a precizat Iohannis 

De altfel, şeful statului a vorbit de hub-ul umanitar de la Suceava, cel mai mare din estul Europei. „Războiul din Ucraina înseamnă însă, în primul rând, o profundă criză umanitară. Sunt devastatoare dramele a milioane de ucraineni care sunt nevoiţi să-şi părăsească ţara aflată sub bombardamente. Din primul moment, România a acordat sprijinul deplin tuturor refugiaţilor din Ucraina care vin în ţara noastră. Am discutat cu Preşedintele Guvernului spaniol despre măsurile adoptate de România în acest sens, în special operaţionalizarea centrului logistic de la Suceava, care colectează şi transferă în Ucraina şi, dacă este cazul, în Republica Moldova, ajutorul umanitar internaţional. Acest hub umanitar reprezintă expresia concretă a solidarităţii europene, esenţială în aceste momente. Am atras atenţia că Republica Moldova are nevoie de sprijinul nostru, al Uniunii şi al statelor membre, pentru a gestiona fluxul crescut de refugiaţi.”. 

Klaus Iohannis a mulţumit Spaniei pentru misiunile de poliţie aeriană din spaţiul NATO. La rândul său, Pedro Sanchez a apreciat modul cum decurg relaţiile între România şi Spania, fiind o cooperare strânsă între cele două comunităţi. În Spania, după a spus şi Sanchez, românii reprezintă o diasporă masivă la nivelul populaţiei.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%