Imagini din satelit cu atacul forţelor ucrainene asupra aeroportului din Herson, aflat sub controlul Rusiei. Mai multe elicoptere, distruse FOTO
0
Armata ucraineană a dat o lovitură puternică forţelor ruse de pe aeroportul din Herson pe care acestea din urmă l-au capturat în primele zile ale invaziei, a anunţat miercuri seară şeful statului major ucrainean, scrie AP.
Drept urmare, ruşii au încercat să salveze echipamentul militar rămas neatins.
Reprezentanţii armatei ucrainene au precizat că au lovit aeroportul din Herson confiscat de armata rusă, marţi. Imaginile din satelit captate ulterior de către Planet Labs PBC şi care au fost analizare de Associated Press arată elicoptere şi vehicule militare în flăcări.
Controlul asupra oraşului port sudic îi permite Rusiei să restabilească aprovizionarea cu apă proaspătă în Crimeea ocupată. Ucraina i-a tăiat accesul la apă după ce Rusia a anexat Crimeea, în 2014.
Şeful statului major ucrainean a mai spus că ofensiva la sol a trupelor ruse în oraşele importante a stagnat în mare parte.
Pe reţelele sociale au apărut imagini din satelit cu atacul forţelor ucrainene.
Imagini din satelit înainte şi după atacul forţelor ucrainene publicate pe Twitter arată că armata rusă a suferit pierderi de vehicule şi elicoptere.