Iohannis, despre amânarea alegerilor: O democraţie nu funcţionează fără alegeri. Actul de votare nu este mai periculos decât mersul după pâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis se arată împotriva unei amânări a alegerilor parlamentare, explicând că, potrivit Constituţiei, acestea nu pot fi amânate cu mai mult de trei luni şi că în această perioadă Parlamentul nu ar avea puteri depline. Totodată, şeful Statului a explicat că „actul de votare nu este mai periculos decât mersul după pâine”.

„O democraţie nu funcţionează fără alegeri. Am pledat pentru organizarea alegerilor locale, am văzut cu toţii că au funcţionat rezonabil de bine. Este clar însă că dacă numărul de cazuri creşte, campania electorală se va desfăşura în condiţii mai speciale decât campania pentru locale. Însă alegerile trebuie să aibă loc. Nu putem lucra cu un Parlament care nu are puteri depline. Chiar dacă ar rămâne, Parlamentul n-ar mai putea da legi organice. Cu cât am putea amâna alegerile? Constituţia spune cu maxim trei luni. Şi atunci am ajunge la sfârşitul iernii. Nimeni nu-şi imaginează că atunci va fi mai bine. Suntem în pandemie, avem din păcate multe persoane bolnave. Trebuie să găsim o formă de a face campanie mai mult online şi să mergem la vot. Actul de votare nu este mai periculos decât mersul după pâine”, a declarat Klaus Iohannis miercuri.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete