Iohannis, de Ziua NATO în România: Vom continua să ne întărim profilul credibil strategic în interiorul Alianţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia sărbătoririi în România a Zilei NATO, afirmând că ţara noastră va continua să îşi întărească profilul credibil strategic în interiorul Alianţei şi îşi va respecta în totalitate angajamentele asumate.

„Momentul marchează aderarea ţării noastre la cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie şi la o comunitate de valori şi principii, dintre care se disting respectul faţă de democraţie şi statul de drept. Astfel, de aproape un deceniu şi jumătate, cetăţenii români se bucură de cele mai puternice garanţii de securitate şi apărare din istoria noastră naţională modernă", spune Iohannis, în mesajul său.

Preşedintele afirmă că, pentru România, „NATO a devenit parte a identităţii noastre ca naţiune" şi, în acelaşi timp, calea de materializare a intereselor naţionale de securitate. „Alianţa a oferit României democratice şansa de a-şi valida ireversibil vocaţia democratică şi pro-occidentală. Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană sunt fundamentele politicii noastre externe, iar construcţia României puternice în Europa şi în lume este strâns legată de acestea. Apărarea colectivă aliată înseamnă, astăzi, mai mult decât oricând, conştientizarea faptului că securitatea fiecărui stat poate fi asigurată mai eficient împreună decât separat", mai spune liderul de la Palatul Cotroceni.

Preşedintele vorbeşte şi despre deciziile luate la summitul NATO din 2016 şi despre evaluarea pe care o va face Alianţa în 2017, la reuniunea de la Bruxelles. „România va continua să-şi întărească profilul credibil strategic în interiorul NATO. Alocarea, începând cu acest an, a 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare, cea mai mare creştere bugetară de la aderarea efectivă, garantează faptul că suntem determinaţi să ne respectăm angajamentele recent asumate. Suntem şi vom fi alături de aliaţii noştri în teatrele de operaţii, în structurile de comandă şi în centrele de pregătire, precum şi în structurile politico-militare unde se pun bazele securităţii colective a tuturor cetăţenilor din ţările aliate şi partenere. Vom fi acolo pentru a putea spune cu mândrie nu doar că «România este în NATO», ci şi că «NATO înseamnă şi România»", subliniază şeful statului.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG