Iohannis, de ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Romilor: Este o lecție tragică despre ură și dispreț față de drepturile omului

0
Publicat:

Președintele României a punctat de ziua Europeană de Combatere a Holocaustului Romilor faptul că genocidul împotriva romilor „este o lecție tragică despre ură, prejudecată și dispreț față de drepturile omului”.

Klaus Iohannis, președintele României FOTO: Presidency

„Genocidul împotriva romilor este o lecție tragică despre ură, prejudecată și dispreț față de drepturile omului. Familii şi comunități întregi au fost decimate, iar mărturiile crimelor şi ale suferințelor victimelor au fost ascunse timp de decenii întregi. Amintirea faptelor, condamnarea crimelor şi a responsabililor, precum şi cinstirea memoriei victimelor Samudaripenului trebuie să fie un reper care să ne ghideze în construirea unei societăți a respingerii rasismului şi xenofobiei”, a transmis președintele României, potrivit unui comunicat de presă.

Șeful statului a precizat că prin informare și educație, generațiile viitoare vor trebui să conștientizeze că a comemora victimele este „o datorie morală și o manifestare firească a angajamentului nostru de a acționa astfel încât asemenea tragedii să nu se mai repete niciodată”.

„Suntem responsabili pentru lumea pe care dorim să o lăsăm moștenire. Doar implicarea fiecăruia dintre noi poate conduce la o societate incluzivă, care îmbrățișează diversitatea și respinge discriminarea, care înțelege importanța solidarității și a empatiei și care, în același timp, condamnă și sancționează cu fermitate orice formă de xenofobie”, a afirma Klaus Iohannis.

Șeful statului susține că holocaustul romilor „readuce în atenție manifestările rasiste și discriminatorii cu care se confruntă și astăzi minoritatea romă și reprezintă, totodată, un îndemn pentru a continua să luptăm permanent împotriva urii, a prejudecăților și a stereotipurilor”.

„Memoria noastră colectivă, din care face parte și tragedia Holocaustului, trebuie să ghideze acțiunile statului român în respectarea, apărarea și promovarea valorilor esențiale ale democrației, libertății și demnității umane. Este important ca acțiunile de comemorare să fie parte integrantă a unui amplu efort de asumare a lecțiilor istoriei noastre pentru sănătatea democrației, prin educație continuă și programe care să ajute generațiile tinere să cunoască trecutul așa cum a fost”, a adăugat Klaus Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne