Iohannis: „Comasarea alegerilor e o variantă, posibilă și constituțional” / Care e scenariul pe care-l indică șeful statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis a confirmat că sunt discuții serioase la nivel de Coaliție pentru comasarea alegerilor, acesta indicând posibilitatea prelungirii mandatelor aleșilor locali, pentru a putea comasa scrutinul pentru aceștia cu parlamentarele.

Klaus Iohannis a indicat și scenariul preferabil FOTO Presidency

Comasarea alegerilor se discută în partide. E o variantă posibilă, e posibilă constituțional, dar nu e posibil să aducem parlamentarele mai aproape, dar e posibil să fie amânate localele.  Dacă e o soluție sau nu vom, vedea pe parcurs”, a afirmat șeful statului, într-o declarație de presă susținută la Constanța.

Încă se evaluează (n.r. - posibilitatea comasării). Confirm, există discuția în Coaliție. Soluții tehnice, constituționale, ar exista, dar ele ar putea fi puse în operă când există un beneficiu evident”, a mai afirmat președintele României.

„Cam multe alegeri”

De ce se discută? În mod normal în 2024 am avea cam multe alegeri. În primăvară ar fi europarlamentare, toamna devreme locale, toamna târziu parlamentare, iar și mai târziu prezidențiale. 4 rânduri de alegeri ar fi problematice. Vă dați seama că din această toamnă ne-am afla într-o competiție permanentă”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului susține că ar fi favorabilă varianta cu alegeri separate mai ales pentru presă, că ar fi tot felul de atacuri. „Pentru media ar fi un festival, dar pentru români nu cred că ar fi”, a completat președintele. 

În final, Klaus Iohannis a conchis: „Un temei pentru discuție există, dar nu e decizie încă luată”.

Planul, prezentat săptămâna următoare

Săptămâna viitoare va avea loc o ședință a Coaliției de guvernare în care se va prezenta documentul PNL referitor la comasarea alegerilor, potrivit unor surse liberale. Subiectul este unul dorit de membrii PNL, fiind cel puțin trei scenarii și mai multe argumente pregătite.

Liberalii au chestionat și constituționaliștii referitor la comasarea alegerilor, pentru a stabili dacă există dificultăți din acest sens punct de vedere. 

„Nu mai suntem în 2012, e votul mai rapid. Nu mai suntem în situația din 2012 pentru că nu puteai să candidezi și acolo și acolo. Acum poți”, au precizat surse din cadrul PNL.

De asemenea, surse liberale au precizat că PSD susține demersul de a prezenta argumentele referitoare la comasarea alegerilor. 

Scenariile puse pe masă pentru comasarea alegerilor

Liberalii insistă pentru introducerea subiectului comasării unor rânduri de alegeri din 2024, fiind cel puțin trei scenarii, și pregătite și argumentele, însă tema nu le surâde și celor din PSD, iar UDMR așteaptă să vadă în ce direcție va înclina balanța.

Potrivit surselor „Adevărul“, cele trei variante pentru comasarea alegerilor luate în discuție în Coaliție sunt: alegerile locale să fie comasate cu alegerile europarlamentare, alegerile locale cu parlamentarele sau parlamentarele cu primul tur la prezidențiale. 

Argumentele sunt reducerea cheltuielilor economice, posibila „oboseală“ electorală (dacă îi chemi pe oameni de prea multe ori la vot, s-ar putea ca la ultimele, parlamentarele, prezența să fie foarte mică), evitarea blocării administrației, cât mai puțin timp pentru o posibilă instabilitate politică (în condițiile unui război la graniță), dar și datele din sondajele făcute la comanda PNL, prin care două treimi dintre respondenți sunt de acord cu comasarea alegerilor. Un alt argument, punctat de surse de la vârful PNL pentru „Adevărul“, este că liberalii pot fi ajutați de numărul mare de edili, dacă reușesc să lipească localele de vreun rând de alegeri. „

Mai multe pentru tine:
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%