Iohannis, către Ponta: Ce ne mai ascunzi, domnule?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, candidat la alegerile prezidenţiale, i-a solicitat premierului Victor Ponta să clarifice situaţia sa faţa naţiunii.

Principalele declaraţii

În spaţiul public s-au spus lucruri grave  care ne fac să credem că în unele instituţii ale statului există probleme de funcţionare. S-au făcut afirmaţii care ridică mari semne asupra trecutului unuia dintre candidaţi, în speţă a domnului Ponta.Având în vedere că afirmaţiile sunt de o gravitate deosebită, ele nu pot fi muşamalizate, nu pot fi scoase din dezbatere, îi solicit domnului Ponta să clarifice în faţa naţiunii şi să facă lumină în această chestiune, să ne lămurească care lucruri sunt adevărate şi care nu sunt adevărate.

Îmi amintesc că la Craiova, când s-a lansat, a spus că nu are absolut nimic de ascuns. În condiţiile de acum, trebuie să pun o întrebare şi, mă tem, retorică: domnule Ponta, ce alte lucruri aţi mai ascuns în CV? Ce ale lucruri nu ne-aţi spus şi ar fi fost bine să ne spuneţi? Domnul Ponta nu poate să fie preşedintele României. Preşedintele nu poate să fie un politician mincinos, duplicitar şi manevrat. România lucrului bine făcut, concept pe care îl propun, nu are loc pentru scandaluri sterile. Este o Românie normală, în care politica este scoasă la lumină, în care politicienii nu sunt manevraţi şi în care problemele României se discută în spaţiul public, deschis şi orientaţi spre soluţii.

Cu scandaluri care trec total pe lângă interesul cetăţeanului nu se poate rezolva nimic. Eu cred că preşedintele este al românilor, nu al unor structuri, nu al unor găşti de partid. Cu alte cuvinte, trebuie să fie un om liber în cel mai pozitiv sens al cuvântului. Eu sunt un om liber. Ponta este manevrat.

Citeşte şi:

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Traian Băsescu: Victor Ponta a fost ofiţer acoperit SIE în perioada 1997-2001. Meleşcanu l-a protejat

Lista categoriilor de informaţii secrete din SIE, postată de Turcescu imediat după dezvăluirile lui Băsescu

Cum a reacţionat Robert Turcescu, după ce a aflat că nu va fi pus sub acuzare pentru deconspirare

De ce tac autorităţile în cazul Turcescu?

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent