Iohannis anunță discuții privind creșterea cheltuielilor pentru apărare în statele membre NATO

0
Publicat:

Președintele Klaus Iohannis a arătat că în cadrul discuțiilor de la Summitul Formatului București 9, un subiect important a fost reprezentat de creșterea cheltuielilor pentru apărare, șeful statului explicând că „transformarea posturii Aliate necesită angajamente financiare sporite”.

FOTO Arhivă Adevărul

„Întâlnirea de astăzi a reconfirmat că statele din Formatul B9 acţionează pentru întărirea securităţii comunităţii euroatlantice în ansamblul său şi în deplină conformitate cu deciziile adoptate la nivel aliat”, a subliniat președintele Klaus Iohannis în cadrul Summitului B9, arătând că „noi, statele situate pe Flancul Estic, suntem în prima linie a contracarării consecințelor dezastruoase ale acestui război cu multiple implicații: securitare, umanitare, economice, alimentare și legate de energie”.

Președintele României a mai arătat că viziunea comună a statelor de pe Flancul Estic „este esențială pentru identificarea mijloacelor necesare pentru a întări securitatea Flancului Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Neagră până la Marea Baltică”. 

Potrivit șefului de stat, în cadrul discției, accentul a fost pus, „în primul rând, pe implementarea deplină a deciziilor istorice adoptate anul trecut la Madrid, mai ales a celor privind consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, pentru care trebuie să marcăm progrese notabile”.

„Rusia va continua să fie cea mai mare amenințare la adresa securității europene și euroatlantice. De aceea, cu toții înțelegem necesitatea consolidării apărării noastre naționale și a creării pe Flancul Estic a unei Apărări Înaintate coerente și unitare, credibile și robuste”, a mai explicat șeful statului, arătând că a „pledat, totodată, pentru continuarea măsurilor la nivel operațional, inclusiv cu privire la Grupurile de Luptă de pe Flancul Estic, din care face parte și cel din România”.

Președintele Klaus Iohannis a reitarat, de asemenea, „necesitatea unui angajament sporit și unitar la nivel aliat în abordarea provocărilor de securitate la Marea Neagră – o zonă de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, astfel cum este consacrat în Conceptul Strategic al NATO adoptat la Madrid”.

„Am reafirmat sprijinul multidimensional al României pentru efortul Ucrainei de contracarare a agresiunii Rusiei. România, ca statul membru al NATO, dar și al Uniunii Europene cu cea mai lungă frontieră terestră cu Ucraina, va rămâne alături de vecinul nostru oricât va fi necesar. Am accentuat totodată sprijinul ferm al României pentru perspectivele de integrare euroatlantică a Ucrainei, în conformitate cu atașamentul nostru ferm pentru deciziile Summitului NATO de la București din anul 2008, dar cu sublinierea necesității de a face pași concreți înainte, pentru a face aderarea Ucrainei un proces concret, predictibil”, a mai arătat șeful statului.

De altfel, Klaus Iohannis a arătat că speră să fie convoccat un Consiliu NATO-Ucraina la Summitul de la Vilnius.

„Am subliniat importanța continuării sprijinului statelor B9, dar și al întregii Alianțe pentru consolidarea capacității de apărare și a rezilienței statelor vulnerabile din vecinătate. În acest sens, în perspectiva Summitului de la Vilnius, am făcut un apel pentru creșterea nivelului de sprijin pentru Republica Moldova”, a mai transmis șeful statului român.

Potrivit președintelui, „nu în ultimul rând, un alt subiect important discutat și care va fi abordat și la Vilnius, este creșterea cheltuielilor pentru apărare. Transformarea posturii Aliate pe care am decis-o anul trecut ca reacție la agresiunea rusă împotriva Ucrainei necesită angajamente financiare sporite”.

„Pe baza viziunii noastre comune privind evoluțiile actuale de securitate și a imperativului ca Alianța să-și consolideze capacitatea de descurajare și apărare, vom continua coordonarea strânsă în perspectiva Summitului NATO de la Vilnius. Am încurajat menținerea unui nivel de ambiție ridicat pentru reuniunea de luna viitoare, care să reflecte unitatea și solidaritatea aliată, precum și hotărârea noastră de a apăra cetățenii noștri și fiecare centimetru de teritoriu aliat”, a mai transmis Iohannis.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare