Iohannis a reconfirmat sprijinul pentru aderarea la UE a Republicii Macedonia de Nord

0
Publicat:

Președintele Klaus Iohannis a salutat deschiderea recentă a negocierilor la UE a Republicii Macedonia de Nord, în cadrul unei întrevederi cu președintele statului, Stevo Pendarovski, oferind disponibilitatea statului de a împărtăși experiența. 

Klaus Iohannis și președintele Macedoniei de Nord FOTO Arhivă

„Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 11 noiembrie 2022, o întrevedere cu Președintele Republicii Macedonia de Nord, Stevo Pendarovski, în marja participării la Forumul pentru Pace de la Paris”, a informat Administrația Prezidențială. 

În cadrul întrevederii, potrivit sursei citate, „președintele României a apreciat nivelul foarte bun al relațiilor dintre cele două țări, precum și perspectivele de dezvoltare ale acestora, încurajând continuarea intensificării dialogului bilateral înregistrat în ultimii ani, atât în plan politic, cât și la nivel sectorial, cu accent pe domeniul economic și al investițiilor”.

România oferă ajutor în procesul aderării Macedoniei de Nord la UE

De asemenea, „în cursul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Macedonia de Nord, salutând deschiderea recentă a negocierilor de aderare a acestui stat la Uniunea Europeană”.

Totodată, șeful statului „a arătat că țara noastră este pregătită să împărtășească experiența acumulată în procesul aderării la Uniunea Europeană, inclusiv prin acordarea de expertiză în domenii tehnice, de specialitate, precum gestionarea situațiilor de urgență sau protecția civilă”.

„La rândul său, Președintele Stevo Pendarovski a mulțumit pentru sprijinul constant al României în susținerea parcursului european al Republicii Macedonia de Nord, precum și pentru colaborarea foarte bună în cadrul NATO a celor doi aliați”, mai arată sursa citată. 

România a susținut începerea negocierilor de aderare 

La reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, Consiliului European şi Summitului Euro în format extins, din iunie, președintele României a reafirmat sprijinul UE pentru perspectiva europeană a Balcanilor de Vest şi pentru avansarea şi consolidarea procesului de extindere în baza criteriilor stabilite.

În intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis „a reafirmat convingerea sa privind viitorul european al regiunii Balcanilor de Vest, subliniind sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea politicii de extindere în acord cu meritele proprii”.

Mai multe pentru tine:
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie