Îngrijorare la vârful PNL. Ciprian Ciucu se teme că PSD pregătește ieșirea de la guvernare. „Sper să nu fie un pretext”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, avertizează că PSD ar putea căuta un pretext pentru a ieși din coaliția de guvernare. Într-o intervenție la Digi24, Ciucu a subliniat că social-democrații sunt „abili” și acționează doar atunci când urmăresc un câștig politic. 

Ciprian Ciucu este de părere că în Kiseleff se pregătește exit-ul din Guvern / Sursa foto: Facebook

Apropiatele alegeri interne din PSD ar putea influența gesturile conducerii din Kiseleff

Liberalul a cerut respectarea acordului semnat între partidele din coaliție, subliniind că România are nevoie de stabilitate, mai ales în contextul unei situații economice mai grave decât se crede. Ciucu a avertizat că o guvernare minoritară nu ar putea implementa reformele necesare.

Partidul Social-Democrat este un partid abil. Nu face gesturi simbolice doar așa ca să le facă, ci doar dacă vrea să câștige ceva. Așa că e foarte greu de interpretat. Știm că nu peste mult timp, în mai puțin de două luni, vor fi alegeri la PSD. Actuala conducere încercă să se mențină și poate vrea să dea mai degrabă un semnal și în interiorul propriei organizații. Și cred că este un calcul politic la mijloc. Sper să nu fie un calcul de genul că căutăm un pretext să ieșim de la guvernare” a declarat Ciucu, potrivit Mediafax.ro.

El atrage atenția că PSD a semnat un acord cu ceilalți membri ai coaliției.

Împreună ne-am asumat guvernarea, și cu Partidul Social-Democrat, și cu Uniunea Salvați România, și cu Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, și cu minoritățile. Responsabilitatea este mult prea mare în acest moment. România are nevoie de stabilitate”, a adăugat el.

O să vă zic că lucrurile sunt mai proaste economic decât se crede. Probabil că vor ieși la iveală anumite cifre. Și dacă PSD își căută un pretext să iasă de la guvernare ar face un foarte mare rău țării pentru că o guvernare minoritară nu poate trece singură aceste reforme”, a mai spus Ciucu.

Sorin Grindeanu a convocat o ședință la PSD pentru a decide dacă partidul rămâne alături de PNL, USR și UDMR în Guvern

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că a convocat luni, 11 august, Biroul Permanent Național, pentru decizii în legătură cu viitorul Coaliției. 

”Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru ziua de luni, în vederea analizării situației create în interiorul Coaliției de guvernare ca urmare a poziționării unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte al României, Ion Iliescu. În opinia PSD, acțiunile și declarațiile recente ale unor membri ai Coaliției, contrare obligațiilor legale și normelor de conduită instituțională, afectează nu doar relațiile dintre partidele semnatare ale Acordului politic de guvernare, ci și echilibrul necesar în funcționarea Guvernului. Partidul Social Democrat consideră că, indiferent de diferențele ideologice sau de interpretările istorice, respectul față de instituțiile statului, față de normele constituționale și față de memoria istorică trebuie să prevaleze în viața politică. Organizarea ceremoniilor oficiale prevăzute de lege în cazul decesului unui fost șef de stat nu este o chestiune opțională, ci o responsabilitate instituțională”, potrivit unei postări pe Facebook a liderului interimar al PSD.  

Grindeanu caută motive să iasă de la guvernare. A convocat ședință PSD să afle dacă mai poate funcționa Coaliția 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”