„Hoţi, proşti, nazişti, oi, ticăloşi” - epitetele ce au conturat tabloul văzut de unii politicieni în cazul protestelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drapelul uman format de protestatarii strânşi în Piaţa Victoriei

Manifestaţiile ce au cuprins România înainte, dar mai ales după adoptarea, pe timp de noapte, „ca hoţii”, a celebrei OUG 13, le-a aprins unora dintre politicieni imaginaţia. Astfel, de la simpli oameni care au ieşit să lupte pentru respectarea valorilor în care cred, protestatarii au ajuns să fie descrişi de o parte a politicienilor ca fiind hoţi, proşti, nazişti, oi, ticăloşi, putori şi provocând „o anarhie”.

Prima ieşire explozivă la adresa protestatarilor i-a aparţinut vicepreşedintelui ALDE de la acea vreme, Cătălin Beciu. Pe 19 ianuarie, după ce, cu o seară înainte, peste 2.000 de persoane protestaseră faţă de proiectul de graţiere şi de modificare a Codului Penal propuse de Ministerul Justiţiei, Beciu scria pe pagina sa de Facebook: „Ieri a avut loc prima manifestaţie nazistă din ultimii şaptezeci de ani, în România. Au ieşit niste cretini care vor tortură în locul privării de libertate şi lagăre de exterminare în locul închisorii." Iar asta nu a fost tot, Cătălin Beciu aratându-se dispus chiar să „lupte” împotriva manifestanţilor: „Animalelor, mi-e scârbă de voi. De toţi ăia care aţi fost pe stradă aseară. Atât de scârbă încât aş ieşi împotriva voastră, tot acolo, în stradă.”

În următoarele zile, protestele iau o oarecare pauză, însă în acest timp au loc: dezbaterea organizată de Ministerul Justiţiei, unde sunt discutate legea graţierii şi modificările aduse codurilor penale, vizita preşedintelei la şedinţa de Guvern, unde sunt „ochiţi” elefanţii ascunşi din cameră. Oamenii ies din nou în stradă chiar în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, când  ministrul Florin Iordache, pe lângă răspunsul celebru „altă întrebare”, rostit de 24 de ori, declară că a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă 13/2017, prin care erau dezincriminate o serie de fapte de corupţie.

Protestele se intensifică, devind un obicei al fiecărei seri şi strângând tot mai mulţi oameni, iar atacurile la adresa protestatarilor s-au înmulţit. Ziua de 2 februarie 2017 a fost cea mai prolifică în acest sens. Sabrina Maria Nedelcu, consilier judeţean PSD Constanţa, a „spart gheaţa”. 

„Care este munca voastră şi cu ce cotizaţi voi la stat, ăştia care vă duceţi de la 9.00 dimineata la proteste? Putorilor!", s-a adresat protestatarilor consiliera PSD pe Facebook. A urmat-o Dumitru Buzatu, preşedintele PSD Vaslui, cu un mesaj la fel de dur: „Spre deosebire de preşedintele Liviu Dragnea, eu fac parte din aripa talibană a PSD şi nu mă interesează nici măcar 100.000 de răgălii adunate de undeva."

Dacă nu era destul de clar mesajul anterior, primarului PSD dintr-o comună din Gorj, Cosmin Pigui, a ţinut să-i caracterizeze şi el pe protestatari: „Nişte aurolaci cumpăraţi sau prea înguşti la minte să facă faţă manipulării realizate de oamenii lui Soroş!”

Atacurile la adresa manifestanţilor au continuat şi a doua zi, când Ruxandra Ţuţuianu, fiica deputatului PSD Adrian Ţuţuianu, le-a transmis un mesaj celor din stradă: „Dacă toţi ieşiţi ca oile în Piaţa Victoriei, cu toate că nu îmi pasă câţuşi de puţin de urletele voastre prost informate, îmi pasă ce văd că lăsaţi în urmă!". Ruxandra a fost susţinută şi de tatăl ei, şeful comisiei de control SRI, care a afirmat că deţine informaţii  că oamenii „au fost obligaţi să meargă la protest'' de către angajatori.

Din peisaj nu a lipsit nici Ion Iliescu, care spunea, pe 4 februarie, că starea care a cuprins România „este efectul incitării pe care a făcut-o preşedintele ţării, care în loc să joace rolul de moderator şi om al dialogului, a incitat strada şi a provocat această anarhie la care asistăm cu toţii.”

Pe 5 februarie este dată OUG 14, prin care OUG 13 este abrogată. Cu toate acestea, protestele continuă, cetăţenii pierzându-şi încredere în guvern. Continuă protestele, continuă şi atacurile venite din partea unor oameni politici la adresa manifestanţilor. Şerban Nicolae, senator PSD şi cel care, ulterior, va depune o serie de amendamete la legea graţierii, spunea: „Se amestecă foarte mulţi oameni, dintre care unii sunt excesiv de proşti, alţii sunt excesiv de ticăloşi.”

Peisajul acuzelor la adresa protestatarilor este îmbogăţit de afirmaţia omului de afaceri Ion Ţiriac: „Eu, între un hoţ şi un prost, prefer hoţul". 

Cireşa de pe tort este servită de Cătălin Rădulescu, deputatul PSD cu mitraliera AKM, care a declarat într-un interviu pentru ziarul Adevărul că protestatarii ar fi trebuit înlăturaţi cu tunurile de apă, întrebându-se „De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă? N-au serviciu? N-au copii?”

În tabloul acuzelor formulate de politicieni, şi-a făcut loc şi cea a actriţei Draga Olteanu Matei: „Nu mă interesează absolut nimic! Pe mine mă interesează oamenii deştepţi, cu proştii n-am ce discuta."

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said