Guvernul uniformizează sporurile pe tot sectorul de administrație

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat vineri o ordonanță care uniformizează sporurile primite de funcționarii din administrație care lucrează cu fonduri europene.

Premierul Nicolae Ciucă. Foto gov.ro

”Nu este vorba despre sporuri în plus ci este vorba despre o uniformizare a acestor prevederi. Trebuie să fim conştienţi că avem 30 de miliarde de euro în PNRR, avem alte aproape 60 de miliarde de euro prin fondurile din cadrul multianual financiar 2014-2020 şi 2021-2027. Pentru PNRR, cei care lucrează că aceste fonduri sunt plătiţi din banii de la bugetul de stat, pentru cei care lucrează cu fonduri de coeziune, banii sunt asiguraţi prin aceste fonduri europene”, a explicat premierul.

Nicolae Ciucă a menţionat: ”Pentru a nu mai avea aceste elemente de diferenţă de la un minister la altul, am considerat necesar că avem această procedură, ca să ne asigurăm că avem capacitatea administrativă să putem să atragem fiecare eurocent, pentru că sunt foarte importante fondurile, astfel încât să ne menţinem în echilibru economia şi să ne asigurăm tot ce ne-am propus prin PNRR şi prin Planul de guvernare”.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Mihai Bendeac, acuzat că a hărțuit o tânără după ce ar fi pipăit-o pe sâni VIDEO
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort