Guvernul se reunește pentru a discuta despre primele măsuri fiscale de reducere a deficitului bugetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul se reunește, astăzi de la ora 15.00, pentru a discuta proiectul de lege cu măsurile fiscale de reducere a deficitului bugetar. La ora 12:00, premierul s-a consultat cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.

Ilie Bolojan la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social/FOTO: Gov.ro

UPDATE Vineri, premierul s-a consultat cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor, în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar și creșterea credibilității economice a României, transmite 

Partenerii sociali au analizat soluțiile cuprinse în proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare și efectul economic și social al aplicării acestora.

Promovăm, în prima etapă și în perioada imediat următoare, o serie de măsuri structurale pentru reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea veniturilor. Este extrem de important să câștigăm credibilitatea în relația cu Comisia Europeană, cu investitorii și cu finanțatorii noștri. Acest prim pachet de măsuri va fi discutat în ședința ECOFIN din 8 iulie.

Este esențial să stabilizăm într-un timp cât mai scurt relația cu piețele, iar până la sfârșitul lunii iulie să venim cu al doilea pachet de soluții, care va însemna îndeplinirea jaloanelor din PNRR și ne va permite accesarea fondurilor europene aferente cererii de plată numărul 4”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.

În cadrul consultărilor, reprezentanții patronatelor au subliniat importanța stabilității și predictibilității fiscale, a consolidării măsurilor de combatere a evaziunii fiscale și de creștere a eficienței cheltuirii banilor publici, a debirocratizării și a promovării turismului românesc.

Reprezentanții sindicatelor au prezentat propriile analize privind impactul aplicării măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare, cu accent asupra modificărilor referitoare la domeniul educației.

Reprezentanții Guvernului și cei ai sindicatelor și patronatelor vor continua dialogul social, în contextul actual, care impune aplicarea unor măsuri structurale de reducere a cheltuielilor publice și de creștere a veniturilor, în scopul îmbunătățirii credibilității economice a României și asigurării stabilității economice.

„Vreau să avem o colaborare bazată pe respect pentru a lua decizii bune pentru România”, a afirmat prim-ministrul.

Guvernul a propus partenerilor sociali să-și desemneze reprezentanți în grupurile de lucru pentru elaborarea următoarelor două pachete de măsuri ce vor fi promovate în scopul reducerii deficitului bugetar.

Guvernul se reunește pentru a discuta despre măsurile fiscale

Știre inițială Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare apare în analiză pe ordinea de zi a ședinței Executivului.

De asemenea, pe ordinea de zi a reuniunii de la Palatul Victoria mai sunt înscrise:

  • Proiectul de hotărâre Guvern privind aprobarea Actului adiţional nr. 5/2025 la Licenţa de concesiune nr. 861/1999 a activităţii de exploatare a amfibolitului in perimetrul Valea Strâmbă, judeţul Sibiu
  • Proiectul de hotărâre Guvern privind aprobarea Actului adiţional nr. 2/2025 la Licenţa de concesiune nr. 1124/2000 a activităţii de exploatare a nisipului silicios în perimetrul Gura Vitioarei, judeţul Prahova
  • Proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea Actului adiţional nr. 7/2025 la Licenţa de concesiune nr. 505/1999 a activităţii de exploatare a porfirului (porfir cuarţifer) în perimetrul Dealul Iglicioara - Turcoaia, judeţul Tulcea
  • Proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Extinderea reţelei de metrou Magistrala 4 de metrou, Secțiunea Gara de Nord - Gara Progresul”
  • Proiectul de hotărâre Guvern pentru reaprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii „Acces rutier complementar descărcare A3 - Comarnic”, judeţul Prahova
  • Proiectul de hotărâre Guvern privind aprobarea stemei comunei Merghindeal, judeţul Sibiu
  • Proiectul de hotărâre Guvern  privind repartizarea sumelor corespunzătoare cotei prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, pentru finanţarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale din județe, respectiv teatre, opere şi filarmonici

Tot vineri, la ora 12.00, premierul Ilie Bolojan va coordona ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, după ce joi a discutat cu reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național pentru a discuta măsurile propuse de Guvern în actualul context economic și social.

Ce măsuri se vor aplica începând cu 1 august

Bolojan a anunțat miercuri principalele măsuri de austeritate care se vor aplica începând cu data de 1 august, precizând că este nevoie de un efort comun astfel încât România să nu intre în incapacitate de plată.

- TVA va fi reașezată la două cote. Azi avem 3 cote: de 5%, 9% și 19%. Reașezăm TVA la 11% și la 21%. La cota redusă rămân medicamente, alimente, apă și canalizare, cărți, apă pentru irigații, lemne de foc și energie termică. Și industria HoReCa rămâne la acest nivel. Dacă încasările nu vor crește, atunci cu siguranță și această industrie are șanse mari să intre la cota ridicată la sfârșitul anului.

- Cresc accizele cu 10%, pentru băuturi alcoolice, combustibili și tutun. 

- La sănătate, creștem numărul de contributori de la 6 milioane la 8 milioane de contribuabili. Se introduce CASS la pensiile mari de peste 3.000 lei. Se elimină excepții. Pentru o pensie de 4.000 lei, se va plăti 10% pe diferența dintre 4.000 lei și 3.000 lei, adică 10% din 1.000 lei, adică 100 lei.. Aceste măsuri intră în vigoare de la 1 august 2025.

- Taxarea suplimentară a capitalurilor: la 1 ianuarie 2026 se majorează impozitul pe dividende de la 10% la 16%.

- Creșterea numărului de contributori la Sănătate, avem 6 milioane de contributori /și 16 milioane de beneficiari

Înseamnă două direcții: aplicarea CASS la pensiile de peste 3.000 lei și eliminarea unor excepții, a.î. să creștem nunmărul de contribuabili la 8 milioan e. Ca să fac un calcul simplu înseamnă că pensionarii vor plăti 10% la diferența dintre pensia încasată și cei 3.000 lei.

Aceste măsuri vor intra în vigoare la 1 august”, a punctat premierul.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi