Guvernul face primul pas pentru combaterea crizei demografice

0
Publicat:

Guvernul vrea să combată criza demografică prin finanțarea unui program de fertilizare in vitro, cu 10.000 de beneficiari anual, în contextul în care datele Institutului Național de Statistică arată o scădere fără precedent a natalității.

Guvernul a adoptat o Hotărâre pentru decontarea procedurilor de fertilizare în vitro FOTO Arhivă

Executivul, prin Ministerul Familiei și Tineretului, a făcut un prim pas pentru stimularea creșterii natalității în România prin adoptarea unei Hotărâri de Guvern care prevede acordarea unui ajutor financiar pentru plata procedurilor de fertilizare în vitro. Mai precis, la recomandarea unui medic, atât cuplurile, cât și persoanele singure vor putea beneficia în total de 15.000 de lei pentru plata a până la trei astfel de proceduri într-un an.

Potrivit proiectului, programul este destinat femeilor cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, de cetățenie română, iar procedurile trebuie să se desfășoare într-o unitate sanitară sau farmaceutică autorizată, de pe teritoriul României.

Gabriela Firea, titulara de la Ministerul Familiei și Tineretului, a explicat că autoritățile și-au propus să reușească finanțarea a 2.500 de astfel de proceduri până la finalul anului, începând cu luna octombrie, iar anul următor să fie aprobate 10.000 de proceduri. În același timp, autoritățile vor să reușească decontarea a peste 200 de proceduri în fiecare județ din țară.

2021, record negativ de nașteri

Firea a apreciat că „sunt cauze multiple pentru scăderea natalității”, precizând la începutul ședinței de Guvern că natalitatea din acest an a scăzut cu 20% față de perioada similară a anului 2021. Astfel, potrivit datelor, anul trecut a adus recordul negativ absolut al natalității în România, cu doar 179.854 de nașteri.

Reprezentanta PSD a explicat faptul că tinerii din România „ori amână momentul în care decid să aibă copii, ori, de cele mai multe ori, situaţia financiară este cea care îi împiedică să aibă copii”, însă, în ultimii ani, una dintre piedicile principale este infertilitatea. „Unul din cinci cupluri din România este infertil”, a subliniat Gabriela Firea.

Potrivit datelor invocate de ministrul Familiei, cifrele actuale arată cel mai scăzut nivel al nașterilor din istoria măsurătorilor pentru indicatorul de natalitate din arhiva INS, adică din anul 1930 până în prezent. De altfel, cu excepția anilor de război, în ultimii 91 de ani nu a fost înregistrat un declin mai mare și mai constant, pe o perioadă lungă, și nici nașteri mai puține ca acum, arată Anuarul Statistic al României.

Aproape 600 de copii născuți în București

Ministrul Familiei a precizat, anterior, într-o conferință de presă, că în București aproape 600 de copii au fost născuți în urma derulării unui astfel de program. Cei care beneficiază de programul derulat la nivel național nu pot însă aplica în același an la un alt program cu același scop, derulat la nivel local sau central, finanțat din fonduri publice.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”