Guvernul ar putea sesiza Curtea Constituţională în cazul pensiilor speciale pentru aleşii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Cioloş ar putea sesiza Curtea Constituţională în cazul pensiilor speciale pentru aleşii locali, posibilitatea unei asemenea acţiuni fiind analizată „foarte serios“ în prezent, urmând să fie pusă în practică în perioada imediat următoare, dacă se va ajunge la o concluzie în acest sens, potrivit Mediafax.

„Guvernul analizează foarte serios posibilitatea de a solicita Curţii Constituţionale aviz de constituţionalitate pe legea pensiilor speciale pentru aleşii locali“, au spus sâmbătă, pentru agenţia Mediafax, surse oficiale.

Potrivit legii privind Statutul aleşilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii judeţe şi vicepreşedinţii acestora care îndeplinesc condiţiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o "indemnizaţie pentru limită de vârstă" (pensie specială), în acelaşi regim cu senatorii şi deputaţii.

Condiţiile de acordare sunt ca aleşii locali să nu fie realeşi pentru un nou mandat şi ca aceştia să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie precum luarea sau darea de mită şi traficul de influenţă. De subliniat că aceste dispoziţii se aplică doar în cazul în care condamnarea survine ca urmare a săvârşirii infracţiunii în calitatea oficială de ales local. Mai mult, nu sunt incluse infracţiunile de serviciu, precum delapidarea, abuzul în serviciu sau deturnarea de fonduri.

Pentru ca un ales local să beneficieze de această pensie specială, este nevoie să aibă cel puţin un mandat complet. Pensia se calculează în funcţie de un indice de 0,55% din indemnizaţia brută aflată în plată în momentul solicitării acestui drept, înmulţit cu numărul de luni de mandat, însă în limita a trei mandate. Această pensie poate fi cumulată cu orice tip de pensie din sistemul public, venind astfel în completarea altor venituri, însă nu poate fi cumulată cu o altă pensie specială, cum ar fi cea de parlamentar. Dacă se află într-o astfel de situaţie, aleşii locali vor trebui să opteze pentru ce pensie specială doresc să aibă în plată.

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ ar putea primi, potrivit calculelor Mediafax, pensii speciale de la 1.500 la 6.500 de lei, printre beneficiari figurând Liviu Dragnea sau foştii edili Sorin Oprescu, Marian Vanghelie şi Andrei Chiliman, dacă nu sunt condamnaţi definitiv.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare