Breaking Guvernul amână adoptarea OUG pentru declararea stării de urgență pe fondul creșterii prețurilor la carburanți
0Guvernul amână ședința extraordinară în care trebuia să adopte OUG pentru declararea stării de urgență pe fondul creșterii prețurilor la carburanți. Decizia vine ca urmare a lipsei avizului Consiliului Economic și Social (CES).
„Ședința extraordinară de Guvern anunțată pentru astăzi, ora 17.00, se va amâna pentru o dată care va fi anunțată ulterior. CES a amânat avizarea”, a informat Executivul marți după-amiază, 24 martie, cu doar o oră înainte de ședința programată.
Președintele CES, Sterică Fudulea, a explicat că forma actuală a ordonanței nu răspunde problemelor reale generate de creșterea prețurilor la carburanți.
„Decizia colegilor din plen a fost să amânăm, fiind un proiect de așa mare importanță trebuie discutat mai amplu. Din păcate nu am regăsit informație tehnică în care să fie clar cu cât va scădea prețul la pompă. Nu satisface nevoile partenerilor sociali și ale populației”, a declarat Fudulea.
Proiectul nu a primit, de fapt, avize nici din partea vicepremierului Marian Neacșu și nici de la Ministerul Justiției, condus de Radu Marinescu. Documentul urmează să fie reanalizat miercuri, în ședința săptămânală a CES.
Avertismdente privind efectele negative
Amânarea vine și după ce Asociația Energia Inteligentă (AEI) a transmis Guvernului o scrisoare deschisă în care solicită suspendarea adoptării ordonanței, avertizând asupra efectelor negative.
Potrivit documentului semnat de Dumitru Chisăliță, măsurile propuse, inclusiv limitarea adaosului comercial la carburanți, nu ar produce ieftiniri reale: „În forma actuală, considerăm că acest act normativ nu răspunde în mod real nevoilor consumatorilor și nu va genera efectele pozitive anticipate asupra prețurilor la carburanți. Dimpotrivă, există riscul ca intervențiile propuse să distorsioneze funcționarea pieței și să creeze dezechilibre semnificative în lanțul de aprovizionare”.
Analiza AEI indică faptul că eventualele beneficii pentru consumatori ar fi de scurtă durată și ar putea fi anulate rapid de noi creșteri de preț. În plus, intervențiile administrative ar putea descuraja importurile și distribuția, ceea ce ar crea riscuri serioase pentru aprovizionare.