Guvernul pregătește încă o amânare a plății pensiilor speciale pentru primari | SURSE

0
Publicat:

Cabinetul Ciolacu e la un pas să fie al patrulea Guvern care amână intrarea în plată a pensiilor speciale pentru aleșii locali, motivele fiind legate de situația financiară a țării, dar și de costul de imagine, susțin surse din Coaliție pentru „Adevărul“.

Boloș va pregăti OUG-ul, dar decizia e luată înainte de șefii Coaliției FOTO Inquam Photos

Ca la fiecare sfârșit de an, odată cu apropierea pregătirii bugetului pentru următoarea perioadă, în rândul partidelor care asigură guvernarea apare problema pensiilor speciale pentru aleșii locali, o temă delicată din 2019 încoace.

La nivel central, liderii Coaliției încearcă să găsească soluții pentru a avea un deficit bugetar cât mai mic și să încheie anul cu cifre care să nu le dea bătăi de cap în relația cu Comisia Europeană, instituție care a solicitat în mod repetat ca partidele aflate la putere să strângă cureaua. Dovadă sunt și Legea privind măsurile fiscal-bugetare, deja promulgată de Iohannis, dar și noua Ordonanță de Urgență, adoptată vineri de Guvern, prin care are loc o nouă etapă de reducere a cheltuielilor.

În prezent, Coaliția va trebui să ia și decizia oficială privind soarta pensiilor speciale ale aleșilor locali (primari, viceprimari, președinți de CJ și vicepreședinți de CJ). Surse din conducerea PNL și PSD au precizat pentru „Adevărul“ că discuțiile din interiorul Puterii duc spre o decizie de prorogare cu încă un an a intrării în plată a acestor venituri.

Motivele Coaliției

Mai multe motive ar sta la baza deciziei, conform surselor „Adevărul“: i) pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate, celelalte pensii speciale au fost reformate, așa că ar aduce mari prejudicii de imagine venirea cu noi cheltuieli, tocmai spre o categorie politică; ii) nu poți să strângi cureaua prin acte normative succesive, care au lovit în mediul privat și în unii bugetari, dar să accepți noi venituri către aleșii locali; iii) numărul beneficiarilor, care este de câteva mii, ar duce la un efort bugetar mare.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, nu a dat un mesaj direct privind prorogarea sau intrarea în plată a acestor venituri, ci a lăsat de înțeles că liderii Coaliției sunt cei care vor decide, în discuțiile privind „ordonanța-trenuleț“, adică un act normativ în care sunt prevăzute toate amânările de plăți sau derogări de la legi cu impact bugetar (cum e, de exemplu, cazul celor 6% din PIB pentru Educație), dacă pun iar și prevederea legată de amânarea acordării pensiilor speciale pentru aleșii locali.

La ordonanța pentru pregătirea bugetului pe 2024, avem celebrul pachet-trenuleț, care va fi făcut public, în momentul în care Coaliția de guvernare își va da acceptul și intră ca discuție acest tip de cheltuială (...) Vă dați seama, în situația aceasta, în care trebuie ne ajustăm deficitul bugetar, că spațiul bugetar avut la dispoziție nu e unul foarte generos“, a afirmat Boloș, vineri, într-o conferință de presă.

Surse guvernamentale au precizat pentru „Adevărul“ că Executivul va merge pe o decizie de prorogare, însă, în schimb, va pregăti pentru primari un buget mai generos pentru investiții în 2024. „Țara ar trebui să fie un mare șantier în lucru în 2024. Solicitările de la primari sunt cu duiumul, pentru că vor fie să continue ce au deja în lucru, fie să înceapă o parte din proiectele pe care le au aprobate prin «Anghel Saligny»“, susțin surse de la Palatul Victoria pentru „Adevărul“.

2024 este un an electoral în care primarii vor trebui să mobilizeze cetățenii să iasă la urne de mai multe ori, mai ales în toamnă ritmul fiind intensificat. Prima dată când se va ieși la vot va fi pe 9 iunie, când au loc alegerile europarlamentare. Trei luni mai târziu, în septembrie, oamenii vor ieși să-și aleagă primarii, președinții de CJ, dar și consilierii locali și județeni. Penultimele alegeri sunt cele prezidențiale, iar ultimele sunt parlamentarele. Potrivit informațiilor „Adevărul“, încă e posibil ca Puterea să decidă o comasare a alegerilor, în cazul prezidențialelor cu parlamentarele.

Create din pixul Vioricăi Dăncilă

Guvernul Ciolacu devine al patrulea Executiv care amână intrarea în plată a pensiilor pentru aleșii locali. Anterior, măsurii s-au opus premierii Ludovic Orban, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, ultimul chiar de două ori, prin celebrele ordonanțe-trenuleț.

Pensiile speciale ale aleșilor locali au apărut prin Ordonanță de Urgență, în timpul Guvernului Dăncilă, în condițiile în care anterior, de fiecare dată, acestea nu au trecut de testul Curții Constituționale, care spusese că ori sunt date asemenea venituri pentru aleșii locali, ori deloc. Pe scurt, să nu beneficieze doar primarii, viceprimarii, șefii de CJ și vicepreședinții de CJ, ci și consilierii locali și județeni.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani