Grupul ALDE şi eurodeputaţii PNL afirmă că au susţinut la vot în PE candidatura lui Leonard Orban

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul ALDE şi eurodeputaţii PNL precizează că au susţinut candidatura ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, pentru Curtea Europeană de Conturi, inclusiv la votul de marţi seară din plenul Parlamentului European, respingând astfel acuzaţiile formulate de reprezentanţi ai PDL.

"Grupul ALDE a votat ieri pentru numirea lui Leonard Orban la Curtea de Conturi Europeană şi regretă că această candidatură nu a fost susţinută de majoritatea Parlamentului", se menţionează într-un comunicat al grupului transmis miercuri.

Theodoros Skylakakis, purtătorul de cuvând al Grupului ALDE din Comisia de Control bugetar, care evaluează competenţa candidaţilor pentru Curtea de Conturi Europeană, a considerat că Orban este "potrivit pentru acest post".

De asemenea, în comunicat se menţionează că votul a fost secret, aşa cum se procedează în cazul tuturor numirilor individuale, însă este adăugată o anexă cu lista de vot a Grupului ALDE din care rezultă că recomandarea de vot a fost în favoarea candidaturii lui Orban.

Şi delegaţia europarlamentarilor PNL a transmis un comunicat, miercuri, în care respinge acuzaţiile europarlamentarului PDL Elena Băsescu potrivit cărora poziţia oficială a ALDE a fost de respingere a candidaturii lui Orban.

Elena Băsescu a postat pe Twitter un document scanat cu o listă de vot a ALDE, adăugând că, deşi liberalii acuză PDL de lobby împotriva lui Orban, poziţia oficială a ALDE a fost de respingere a candidaturii acestuia, scrie Mediafax.

"Delegaţia PNL în Parlamentul European respinge cu fermitate afirmaţiile mincinoase ale europarlamentarului PDL Elena Băsescu (...) Cei care au votat în mare majoritate împotrivă au fost reprezentanţii PPE. Elena Băsescu ori minte cu neruşinare ori este incapabilă să înţeleagă semnificaţiile documentelor oficiale ale PE. Din aşa-zisa dovadă pe care a prezentat-o public în susţinerea acuzaţiilor aduse ALDE, nu reiese faptul că poziţia oficială a Alianţei a fost una împotriva lui Leonard Orban", se menţionează în comunicatul Delegaţiei PNL, care adaugă că în şedinţa conducerii ALDE de marţi s-a decis susţinerea candidaturii.

Eurodeputaţii PNL mai susţin că PDL manifestă în PE o "atitudine antinaţională" şi că este "inacceptabil" că democrat-liberalii "exportă o bătălie politică internă la nivel european, astfel încât un demnitar român, care se bucură de reală apreciere profesională în UE, să fie sabotat din cauza disputelor politicianiste promovate de PDL".

Şi eurodeputaţii PDL Cristian Preda şi Sebastian Bodu au declarat marţi că au fost colegi de la PNL care nu au susţinut candidatura lui Orban, iar aceştia au determinat şi alţi europarlamentari ALDE să voteze împotriva acestuia.

"E un eşec al lui Leonard Orban, care a căzut pradă orgoliului, crezând că, dacă a fost comisar, e bun pentru orice post. La Curtea Europeană de Audit se caută auditori. (...) E vorba şi de un eşec al lui Victor Ponta. Premierul nu a înţeles că opoziţia faţă de candidatura lui Orban nu a venit doar de la PPE, ci şi de la conservatori şi liberali (inclusiv din PNL!)", a afirmat Preda într-o postare pe blog.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, nu a primit, marţi seară, numărul necesar de voturi în plenul Parlamentului European pentru ocuparea postului de la Curtea Europeană de Conturi, candidatura sa fiind respinsă.

Au fost înregistrate 294 de voturi "împotrivă" şi 269 de voturi "pentru". De asemenea, au fost exprimate şi 80 de abţineri din totalul de 643 de voturi înregistrate. Orban primise aviz negativ şi din partea Comisiei de Control Bugetar a PE pe 26 septembrie.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că renunţă la candidatura pentru postul de membru al Curţii Europene de Conturi în urma votului negativ primit, marţi seară, la Strasbourg, în plenul Parlamentului European.

"Am hotărât să îmi retrag candidatura, deşi votul PE are un caracter consultativ", a afirmat Orban.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată