Ghinea: Sebastian Ghiţă a pus paparazzi pe urma mea. Dacă va continua, o să cer protecţie de la instituţiile statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Ghine şi Sebastian Ghiţă FOTOGRAFII Eduard Enea

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, arată că este urmărit de paparazzi peste tot, după ce a făcut devăluiri cu privire la licitaţiile câştigate de firmele deputatului Sebastian Ghiţă. Ghinea spune că nu se lasă intimidat de încercările lui Ghiţă şi va cere protecţie de la instituţiile statului dacă va fi urmărit în continuare.

„Am găsit un raport al Corpului de Control care spune că este caz de DNA. L-am trimis la DNA a doua zi şi am anunţat public chestia asta. D-l Ghiţă s-a inflamat pentru că probabil el s-a obişnuit ca oficialii români să stea în poziţie de lotus, că el este mare şef la parlament, mare bogătaş, are televiziune. Şi a început o campanie de denigrări împotriva mea. A declarat că el nu are firme, că despre ce vorbesc eu şi atunci am spus: OK, e un caz la DNA Ploieşti care arată că d-l Ghiţă controlează 52 de firme prin interpuşi. Este o instituţie a statului care face această afirmaţie şi atunci am cerut Corpului de Control să scoată din arhiva electronică detalii despre aceste firme, ce contracte au avut şi am publicat acele contracte“, a spus Cristian Ghinea, într-un interviu acordat Revista 22.

Ghinea a mai precizat că toate acţiunile lui Ghiţă împotriva sa nu îl intimidează, dar că va cere protecţie dacă va fi urmări în continuare. „De atunci însă d-l Ghiţă joacă cu ce ştie şi el. Probabil i-a mers cu guvernele de politicieni, face agitaţie la televizor, am paparazzi pe urma mea, sunt demascat că mă duc la restaurant să văd meciul în pantaloni scurţi, de parcă este ilegal sau imoral să porţi pantaloni scurţi vara. Este o încercare de intimidare care nu va funcţiona. D-l Ghiţă să stea liniştit, că actele de la DNA merg înainte şi probabil că mai avem material pentru DNA. Poate să pună câţi paparazzi vrea pe urma mea, nu se va schimba nimic. România nu e Columbia, nu suntem o ţară unde trebuie să-mi fie frică pentru siguranţa mea şi a familiei mele. Deşi este un sentiment ciudat când vezi că ai o maşină pe urma ta care te tot pozează, ăia pot să aibă şi altceva decât aparate foto. Dacă continuă, o să cer protecţie de la serviciile statului.“, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

Ghinea a mai spus că a cerut voie premierului Dacian Cioloş înainte de a face publice documentele care arată legăturile lui Sebastian Ghiţă cu 52 de firme care câştigă licitaţii cu statul. „E vorba de nişte iniţiative individuale ale unor miniştri care au cerut voie primului ministru să iasă şi să vorbescă şi primul ministru a fost foarte bucuros să vadă această abordare. Eu, ştiind că muncesc 14 ore pe zi în minister şi că am început să rezolv nişte urgenţe majore moştenite din trecut, nu puteam să stau şi să văd diverşi indivizi la televizor care spun prostii cu „rata de absorbţie zero“, că „nu se face nimic pe fondurile europene“. Acest guvern, care are bune conexiuni la Bruxelles şi expertiză excelentă, mult peste ce există în clasa politică, risca să aibă pe fondurile europene o problemă de imagine. Adică tocmai unde ne-am mişcat mai bine faţă de guvernele anterioare. Nu puteam să asist fără să fac nimic la această tentativă de manipulare grosieră pe tema fondurilor europene. Şi am zis că trebuie să ieşim. O nevoie similară simţeau şi Dragoş Pâslaru, şi Raluca Prună etc. Au fost nişte iniţiative pe care primul ministru le-a sprijinit şi le încurajează acum în guvern“, a mai spus Ghinea.

PSD a încercat să-l intimideze pe ministrul Cristian Ghinea prin chemarea sa în Parlament, pentru o audiere în care să fie aspru criticat. Socoteala celor din PSD a fost dată peste cap de Ghinea, care i-a combătut cu argumente, iar în final a avut şi o supriză pentru presă: date despre banii primiţi din fonduri europene de firmele controlate de Ghiţă.

Potrivit documentului dat de Ghinea, grupul de firme controlate de Ghiţă ar fi avut contracte de 607 milioane lei în calitate de contractori şi 143 milioane lei, în calitate de beneficiari de proiecte. Potrivit informaţiilor furnizate de ministru cei mai mulţi bani au venit din partea ministerelor şi consiliilor locale sau judeţene care au contractat firmele controlate de Ghiţă pentru diverse servicii.

 

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV