George Bologan, numit consilier prezidențial de Iohannis. Cum arată CV-ul fostului ambasador în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șeful statului, Klaus Iohannis, a semnat decretul de numire al lui George Bologan în funcția de consilier prezidențial, acesta urmând să se ocupe de partea de politică externă. Anterior, Bologan a fost amnasador în Italia și în Spania.

George Bologan, noul consilier al lui Iohannis FOTO X George Bologan

George Bologan a fost ambasador al României în Italia din 2016, iar din martie 2022 a fost ambasador al României în Spania, fiind rechemat de Iohannis în luna ianuarie, înainte de finalizarea mandatului de patru ani.

Ca ambasador în Italia, a organizat prima vizită de stat după 46 de ani în anul aniversării a unui veac de unitate națională (2018), consolidând relațiile bilaterale și creând o punte solidă între cele două țări”, arată o prezentare a Administrației Prezidențiale.

Ca ambasador în Spania, a promovat relațiile economice și comerciale dintre cele două țări, consolidând parteneriatele și facilitând schimbul de experiență în diverse domenii. A organizat prima ședință comună a celor două Guverne din istoria celor două țări, în cadrul căreia partea spaniolă a făcut anunțul deschiderii pentru semnare a unui Acord privind dubla cetățenie, lucru deosebit de important pentru conservarea aspectului identitar pentru românii care doreau și cetățenia spaniolă”, completează sursa citată.

George Bologan s-a nascut în municipiul Hunedoara, la 7 septembrie 1974. Bologan este licențiat în Științele comunicării la Universitatea Liberă Maria Santissima Assunta din Roma (Italia) și are masterat în domeniul administrației publice. În anul 2000 a obținut diploma de licența a Universității Pontificale Gregoriene, Orientale și Urbaniene din Roma. Între anii 1995 și 2003, George Bologan a fost jurnalist acreditat pe lângă Sala de presă a Sfântului Scaun pentru postul de televiziune Telepace.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi