Florin Roman, după votul pentru şefia interimară a Camerei Deputaţilor: USR a făcut un cadou gratuit celor de la PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook

Florin Roman, liderul deputaţilor PNL, susţine că USR i-a făcut un favor Partidului Social Democrat în ceea ce priveşte şefia Camerei Deputaţilor. Liberalul a declarat că le-a propus celor de la USR să îl susţină în continuare pentru şefia interimară a Camerei, urmând ca peste două săptămâni USR să preia interimatul cu susţinerea PNL. Parlamentarii USR au refuzat să îl susţină pe Roman şi astfel Sorin Grindeanu a primit şefia Camerei.

„Sorin Grindeanu a ajuns presedinte interimar al Camerei Deputatilor pe mâna USR. PNL nu l-a votat pe dl Grindeanu. A fost votat de PSD, UDMR, AUR şi minorităţi.

Colegii din USR au refuzat propunerea pe care le-am făcut-o sa prelungim mandatul meu cu 2 săptămâni, urmând ca dânşii sa fie susţinuţi de noi pentru următoarea rotaţie. Prin decizia luată de USR nu am mai reuşit sa generam majoritatea necesară. Refuzul lor de a susţine PNL a fost motivul pentru care noi ne-am abţinut. Şi uite aşa, USR a făcut un cadou gratuit PSD”, a scris Florin Roman pe pagina sa de Facebook, marţi.

Sorin Grindeanu, vicepreşedinte PSD, a fost votat pentru a ocupa funcţia de preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor pentru două săptămâni, în Biroul Permanent, cu voturile AUR şi UDMR, după ce membrii PNL s-au abţinut. Pentru conducerea Camerei au fost făcute două propuneri, Sorin Grindeanu, de la PSD, şi Cristina Prună, de la USR. Parlamentarii USR au votat împotriva lui Sorin Grindeanu. 

„A fost un vot, în care cei de la PSD şi toţi ceilalţi, 7, au votat pentru mine. Următoarea propunere era doamna Cristina Prună, având eu majoritatea, nici nu s-a mai ajuns la vot”, a declarat Sorin Grindeanu, în urma alegerii sale. 

Deputatul USR Andrei Lupu a subliniat că s-a format o nouă majoritate în Camera Deputaţilor. „Astăzi a expirat mandatul lui Florin Roman ca preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, fiind necesară votarea unui nou preşedinte interimar în Biroul Permanent. Şi surpriză: o nouă majoritate în Camera Deputaţilor. PSD, UDMR şi AUR l-au votat pe... Sorin Grindeanu. Majoritate. În caz că îi era cuiva dor de el. PNL s-a abţinut de la vot, doar USR s-a opus. Concluziile le trage fiecare”, a scris deputatul USR Andrei Lupu pe Facebook.

Florin Roman a fost preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor în ultimele două săptămâni, după ce Ludovic Orban şi-a dat demisia din această funcţie după ce a pierdut alegerile interne pentru conducerea PNL.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie