Florin Cîţu vorbeşte despre o creştere economică „record”: „Am promis şi am făcut. Economia României creşte”. Val de reacţii negative pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO: Inquam Photos/ George Călin

Premierul interimar Florin Cîţu susţine că România a înregistrat „o creşere economică record” de la începutul anului. Liderul PNL a făcut apel la „maturitate politică” în această perioadă, pentru a menţine „trendul pozitiv”. Internauţii au lăsat zeci de mesaje negative la postarea premierului.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a transmis că economia României a fost pusă „pe drumul corect” de la începutul anului şi până acum.

„Am promis la începutul anului creştere economică record şi un deficit bugetar mai mic că urmare a creşterii veniturilor bugetare, fară să creştem taxe, şi controlul cheltuielilor bugetare. Asta am făcut. Execuţia bugetară la 9 luni de zile arată că într-o perioadă foarte scurtă de timp am pus economia României pe drumul corect, în ciuda diverselor turbulenţe cu care ţara se confruntă.

În această perioadă am reuşit reducerea deficitului bugetar cu 2,6 puncte procentuale din PIB în raport cu perioada similară a anului trecut. Am făcut această ajustare reuşind atât creşterea veniturilor, cât şi reducerea cheltuielilor, făcând în acelaşi timp plăţi excepţionale de 10,4 miliarde lei generate de epidemia COVID-19”, a scris Florin Cîţu, miercuri, pe Facebook.

Liderul PNL susţine că economia României a crescut, în ciuda faptului că trecem printr-o criză pandemică.

„În acelaşi timp, în perioada ianuarie – septembrie am diminuat cheltuielile bugetare cu 1,2 puncte procentuale din PIB faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, reuşind însă majorarea investiţiilor cu 3,9 miliarde de lei faţă de perioada similară din 2020 şi cu 10,8 miliarde de lei faţă de perioada similară din 2019. Aşa cum am promis şi cum am trecut în buget, 53,6% din totalul cheltuielilor pentru investiţii au fost reprezentate de proiecte finanţate din fonduri europene, fiind vorba de o sumă cu 5,69 miliarde de lei mai mare decât în primele 9 luni ale anului trecut.

Economia României creşte, parametrii economici generali se îmbunătăţesc, iar acum avem nevoie de maturitate politică pentru a susţine trendul pozitiv”, se mai arată în mesajul preşedintelui PNL.

Val de reacţii negative la postarea lui Cîţu

Internauţii au reacţionat rapid la postarea premierului interimar, majoritatea comentariilor fiind negative. Oamenii susţin că, în realitate, creşterea economică despre care vorbeşte Florin Cîţu nu se resimte în buzunarele românilor.

„Vă rugăm, domnule prim-ministru, opriţi un pic creşterea aceasta economică! Nu mai suportăm atâta bunăstare. Nu ne mai încap Rolls-urile în parcare, iar copiii pun diamante în praştii. Avem doi medici pe cap de locuitor şi totuşi ne intoxicăm de atâtea icre negre. Opriţi opulenţa poporului român!”, este unul dintre comentariile scrise la postarea premierului demis. 

Un alt internaut a subliniat şi numărul mare al liberalilor prezenţi la Congresul PNL. „Şi în ultimele 10 zile au murit ceva mai mulţi oameni decat erau în sala aia de congres unde aţi avut un succes istoric. Poate reuşiti să realizati cumva. Drama însă e departe de a se fi terminat. Felicitari, puţini politicieni se pot lăuda cu aşa ceva!”

„Aşa este, domnule. După mulţi ani sub ciuma roşie când mâncam doar parizer (şi asta odată pe săptămână), când nu puteam plăti utilităţile, nu îmi permiteam o vacanţă acum de când cu guvernarea pnl am ajuns sa mănânc doar la restaurante, plec în vacanţă de 2 ori pe an în destinaţii exotice, de grija facturilor nici nu mai ştiu de ele, ca şi cum nici nu ar exista şi am mai şi economisit suficient încât sa îmi iau o casă de vacanţă la mare. Deci nemaipomenit. Sunteţi fabuloşi nu va lăsaţi dacă e nevoie sa va legaţi cu lanţuri în Palatul Victoria”, a reacţionat un alt internaut la postarea lui Cîţu.

„O ducem atât de bine încât regretăm ce am votat în fiecare secundă! Să faci şcoala prin SUA şi să te compare lumea cu Dăncilă este adevărata ta realizare”, este un alt mesaj transmis premierului. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat