Florin Cîţu: „Au crescut foarte mult şi dobânzile şi nu cere nimeni măsuri de la Executiv. Statul se împrumută la cele mai mari dobânzi din 2012 şi până acum”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook

Florin Cîţu a atras atenţia, miercuri, că şi dobânzile au crescut foarte mult, atrăgând atenţia asupra necesităţii unor măsuri impuse de Executiv, aşa cum s-a întâmplat în alte sectoare. Liderul PNL a transmis că statul român se împrumută, astăzi, la cele mai mari dobânzi din 2012 şi până acum.

Întrebat ce măsuri ar trebui luate pentru a scădea preţul combustibililor, Florin Cîţu a trasmis că preţul barilului de petrol a scăzut prin creşterea producţiei. 

„Dacă vrem să scadă preţul unui produs, ai nevoie de un şoc de productivitate sau mai mult din acel produs. Sunt singurele variante, restul sunt utopii şi mesaje politice care nu ajută pe nimeni. Controale din acestea, să aruncăm în aer, să venim la televizor să spunem că vom controla, dăm amenzi, din contră, vor creşte preţurile, pentru că acele costuri cu amenzile vor fi transferate mai departe către cetăţeni”, a explicat liderul PL, miercuri, la Parlament.

Preşedintele PNL a subliniat, în contextul creşterii preţurilor la combustibili, că „au crescut foarte mult şi dobânzile şi nu cere nimeni măsuri de la Executiv”. „Statul român se împrumută, astăzi, la cele mai mari dobânzi din 2012 şi până acum şi nu am văzut nicio măsură”, a mai afirmat Cîţu, precizând că o soluţie ar fi să se dea un semnal clar pentru pieţe că deficitul va fi redus în 2022 sub pragul deja anunţat.

„Atunci veţi vedea cum vor scădea şi dobânzile. Sunt măsuri pe care trebuie să le iei, dar nu măsurile populiste vor ajuta”, a subliniat Cîţu

În ceea ce priveşte reducerea CAS cu 5%, măsură intens susţinută de liderul liberal, acesta a transmis că doreşte să obţină consens în coaliţie şi a precizat că multe din măsurile anunţate de colegii din coaliţia de guvernare au fost retrase, precum scăderea accizei la carburanţi. „Uşor, uşor, vin la ceea ce am spus eu, că nu se poate”, a subliniat liderul PNL.

„Eu am văzut că multe dintre măsurile anunţate de colegi au fost retrase, asta cu acciza, plafonarea preţurilor. Uşor, uşor, vin la ceea ce am spus eu, că nu se poate. Economia, gestionarea unei economii de criză este complicată. Am arătat că se poate în 2020 vom arăta şi acum că se poate face, doar trebuie să fie mai atenţi”, a explicat Cîţu. 

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG