Financial Times: „Sforarul“ României supravieţuieşte rebeliunii din partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele partidului de la guvernare se confruntă cu rebeliunea unor membri importanţi ai PSD, scrie Financial Times, publicaţie care susţine că Liviu Dragnea este considerat „sforarul“ României, politician care nu poate deveni premier din cauza condamnărilor penale.

„România a devenit o altă ţintă a îngrijorărilor privind starea statului de drept în Europa de Est, dar aici este vorba de problema corupţiei, nu de cea a echilibrului democratic, precum în Polonia şi Ungaria, ambele aflate în etape preliminare de infrigement din partea UE“ scrie Financial Times, sub semnătura lui Valerie Hopkins.

„Unii colegi ai domnului Dragnea se tem că a devenit o vulnerabilitate politică“, notează publicaţia, amintind de scrisoarea prin care i s-a cerut demisia şi de faptul că popularitatea lui Dragnea a ajuns sub 10%, iar partidul a coborât sub 30%. 

Dragnea „a supravieţuit“ tentativei de vineri de a fi înlăturat de la conducerea PSD, primind şi sprijinul Vioricăi Dăncilă, care a rezistat până acum presiunilor de a da o ordonanţă pentru amnistie şi graţiere. 

„Chiar dacă nu şi-a pierdut funcţia de preşedinte al PSD, el a pierdut deja partidul. E doar o chestiune de timp”, a declarat analistul independent Bogdan Nedea. Analistul spune că disputa din partid a fost mai degrabă una pentru putere, decât una pentru combaterea coruţiei şi apreciază că este puţin probabil ca cei care vor învinge să schimbe politicile şi scopurile partidului. „Este un război între bande”, a adăugat Nedea.

„De când au venit la putere, social-democraţii au încercat să slăbească legislaţia anti-corupţie“, mai precizează cei de la FT, amintind şi de faptul că au reuşit să o înlăture pe Laura Codruţa Kovesi. 

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!