Experţii fiscali liberali: pensiile vor creşte în toamnă cu maximum 15% VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax

Pensiile vor creşte din această toamnă  cel mai probabil cu zece sau 15 procente. Aceasta pare a fi soluţia de avarie identificată de experţii fiscali ai cabinetului condus de Ludovic Orban, în condiţiile în care nici rezerva financiară a ţării şi nici dimensiunile mari ale actualului deficit bugetar nu vor permite majorarea pensiilor cu 40%, atât cât e trecut oficial în lege.

Informaţia a fost dezvăluit de jurnalistul Sebastian Zachmann miercuri dimineaţă în emisiunea „Ora Adevărului”, transmisă online pe acelaşi site în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 11.00. El a subliniat că aflat din surse că actualul premier îşi doreste o majorare cu cel puţin 15 procente a pensiilor, la începutul toamnei.

Asta şi din motive electorale, fiindcă dacă condiţiile sanitare o vor permite, în toamnă ar urma să se desfăşoare alegerile locale, ce ar fi trebuit să se desfăşoare în luna iunie, dar amânate din cauza actualei pandemii. De asemenea, în noiembrie ar trebui organizate alegeri parlamentare, dar sub ameninţarea actuală a unui al doilea val al pandemiei, e greu de stabilit scenariul ce va fi pus în practică.

Pe de altă parte, Sebastian Zachmann a subliniat că se aşteaptă la multă instabilitate pe scena politică românească. „N-aş subestima deloc forţa PSD-ului, care ar putea forţa chiar în toamnă o nouă moţiune de cenzură la adresa cabinetului condus de Ludovic Orban, urmat de scenariul în care nu-şi va asuma guvernarea. Ca atare, scenariul din lunile ianuarie-februarie, când România a fost condusă de un guvern interimar, s-ar putea repeta şi la finele anului”, a mai spus Sebastian Zachmann.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare