EXCLUSIV: Geoană a negociat trecerea la UNPR cu 7 senatori şi 14 deputaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Geoană, preşedintele Senatului

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, este aşteptat să treacă de la PSD la UNPR, mutare care îi va aduce sprijinul PDL pentru şefia Senatului, au declarat pentru "Adevărul" surse democrat-liberale.

Lui Geoană i s-a cerut, în schimbul sprijinului PDL pentru şefia Senatului, să treacă la UNPR şi să aducă în barca Puterii un număr cât mai mare de senatori din Opoziţie. Potrivit surselor "Adevărul", Geoană eşte asteptat să treacă la UNPR şi a convins deja 7 senatori dar şi 14 deputaţi să îl urmeze în "grupul generalilor".

"Dacă vine cu ce ne-a promis, noi suntem mulţumiţi. Îl vom susţine pentru funcţia de preşedinte al Senatului. Vom da, astfel, un os de ros şi UNPR-ului, care avea pretenţii din ce în ce mai mari", au declarat, pentru "Adevărul", surse democrat-liberale.

Geoană a fost contactat de liderii UNPR Gabriel Oprea şi Marian Sarbu, ei înşişi foşti pesedişti, plecaţi cu scandal din PSD în mandatul lui Ponta.

Primele tatonări

Despre trecerea lui Geoană la UNPR s-a discutat şi la începutul acestui an, în luna februarie, când s-a totul s-ar fi negociat, potrivit surselor Realitatea.net, în cabinetul lui Oprea. În urma discuţiei, Geoană a primit asigurări că va rămâne Preşedinte al Senatului. În schimb, el a promis sprijin total pentru iniţiativele legislative pe care puterea le doreşte impuse la Senat. Trecerea la UNPR nu s-a mai realizat însă la acel moment.

Varianta 2: post vacant

O variantă luată în calcul de PDL, dacă Mircea Geoană va fi revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, este ca în locul său să nu fie aleasă nicio persoană, iar atribuţiile să fie preluate de unul dintre vicepreşedinţi, cel mai probabil Petru Filip (PDL), au declarat, pentru Mediafax, surse politice.

Geoană: Nu am nicio intenţie să plec la alt partid

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat luni că nu are nici o înţelegere nici cu şeful statului, şi nici cu alţi politicieni, pentru a pleca la un alt partid, aşa cum s-a auzit în ultimele zile. "Nu am avut nicio întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, în afara celor una-două ocazii protocolare, şi nici o înţelegere. Nu am avut nicio înţelegere ca să plec la un alt partid, cum insinuează alţii", a afirmat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, luni seara, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Scandalul Geoană:

Scenariu: Geoană îşi face partid, PSD se rupe pe modelul UNPR

Geoană bagă zâzanie între greii PSD: Ponta se ia de Iliescu şi Năstase şi flutură Congresul

Geoană ar fi mers ieri cu UNPR şi PDL la discuţii cu FMI

Geoană explică furia lui Ponta: "Eu merg în America la fel cum merg la Dăbuleni"

Năstase explică mazilirea lui Geoană: "E important să ştii că soldatul nu întoarce arma asupra ta"

R. Turcan: Păcatele lui Geoană - nu şi-a prezentat omagiile lui Che Guevara de Bucureşti

Glumiţele lui Geoană: "Declar deschisă şedinţa Senatului...era să zic american!"

Excluderea lui Geoană, în linie dreaptă: "Nu vă temeţi pentru mine"

Geoană: Dacă mi se garantează că sunt schimbat cu cineva din PSD, plec, dar este imposibil

Geoană, mazilit în Senat: "Să mă bată Dumnezeu dacă îmi dau seama care este calculul din spatele acestei decizii"

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG