EXCLUSIV Cum explică Elena Lasconi cheltuielile electorale și de ce s-a aliat cu americanii pentru consultanță

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul USR la Alegerile Prezidențiale 2024, Elena Lasconi, a reacționat în cazul datelor făcute publice privind sumele cheltuite de partid din bani publici pentru panotajul electoral și consultanță. Lasconi spune că a avut pe masă șase oferte pentru consultanță.

Elena Lasconi dezvăluie cum a fost ales consultantul FOTO: USR

Președinta USR Elena Lasconi a explicat, la solicitarea „Adevărul”, cum a ajuns USR să plătească aproximativ 1,5 milioane euro pentru cele 683 de fețe de panouri publicitare - sume dezvăluite într-o investigație a publicației Snoop - de pe care Lasconi le transmite diverse mesaje românilor.  Situația nu este nici pe departe asemănătoare cea a contracandidatului Nicolae Ciucă, pentru promovarea căruia s-au cheltuit, tot pentru panouri, aproximativ 2 milioane euro, susține Lasconi.

Acolo cred că s-a cheltuit mult mai mult și acolo vorbim despre promovarea, cică, a unei cărți (eu nu mi-am promovat o carte), o carte care nu e nici scrisă”, a comentat Elena Lasconi, la solicitarea „Adevărul”.

Pe de altă parte, a precizat șefa USR, contractul pentru spațiul publicitar a fost făcut în mandatul fostului președinte al USR Cătălin Drulă.  

E important de știut următorul lucru: că aceste panouri au fost contractate din decembrie anul trecut, adică au fost contractate de pe vremea lui Drulă. Eu, practic, în momentul în care am preluat, m-am trezit că noi trebuia să punem panouri, trebuia să le și plătim de la data de 1 iulie, panouri pe care noi nu le-am avut. Contractul nu a fost anul acesta. Eu am reușit să vorbesc cu cei cu care s-a făcut acest contract să ne mai amâne puțin ca să nu plătim banii degeaba, pe niște panouri goale. (...) Dacă nu vedeați fața mea pe panoruile acelea, o vedeați pe a lui Drulă. Acest contract a fost făcut din decembrie anul trecut și bugetul aprobat pentru tot anul, până la sfârșitul anului”, a explicat Lasconi.

Conform investigației Snoop, cel care o va sfătui pe Lasconi în campanie este consultantul american Bob Wickers, iar pentru a se bucura de expertiza acestuia USR ar fi aprobat un contract de 25.000 euro/lună în perioada de precampanie, cu un bonus de început de 25.000 euro (125.000 euro în total), plus 100.000 euro consultanță în campanie, plus 100.000 euro dacă Lasconi intră în turul 2, adică 350.000 euro în total. În cazul în care Elena Lasconi câștigă alegerile, consultantul ar urma să primească alți 200.000 euro, plus un contract pentru un an cu plăți de 15.000 euro/lună. Dacă, în schimb, Lasconi nu intră în turul 2, consultantul nu va mai primi 100.000 euro pentru perioada de campanie, ci jumătate din această sumă.

Candidata USR respinge informația potrivit căreia ea este cea care a cerut în mod expres ca Bob Wickers să o consilieze (surse din USR au declarat pentru SNOOP că „a fost un vot dat pe WhatsApp pentru ca Bob Wickers să fie consultantul USR. Elena Lasconi a adunat o majoritate pentru această propunere. A fost singurul nume pentru care s-a cerut vot”) și  spune că pe masa șefilor din USR s-ar fi aflat șase oferte.

„Au fost mai multe (n. red. - oferte). Dintre tot ce aveam noi ofertat era singurul cu experiență de 30 de ani în treaba aceasta, adică cineva care a fost implicat în niște campanii. Dar am avut mai multe, cred că vreo cinci sau șase. Biroul Național a decis, pentru că se trece prin vot treaba aceasta. Plus că era și cea mai bună ofertă. Și de ce spun asta? Pentru că valorile mai mari erau pentru succes. Nu știu exact ce scrie în SNOOP”, a precizat Lasconi.

Cine este Bob Wickers

Consultantul american Bob Wickers era prezentat de ziarele Ziua și Evenimentul Zilei, pe 13 și 14 noiembrie 1996, înaintea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din România, drept unul dintre consultanții din echipa lui Ion Iliescu. Conform surselor menționate, Wickers a făcut parte dintr-o echipă de șase americani, un canadian și un israelian care au pregătit strategia de campanie pentru Ion Iliescu și PDSR, în perioada iulie-noiembrie 1996.

Ion Iliescu a pierdut însă alegerile în fața lui Emil Constantinescu. În ciuda faptului că Iliescu a avut cele mai multe voturi în primul tur,  pe 17 noiembrie 1996 Ion Iliescu  a pierdut turul doi în fața candidatului Convenției Democratice (CDR): 54,41% la 45,59%.

Bob Wickers a lucrat în ultimele decenii pentru Ion Iliescu, Boris Elțîn, Mitt Romney, dar și alți politicieni republicani din SUA.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!