EXCLUSIV Culisele retragerii lui Cîţu. Orban nu l-a lăsat să fie premier. „Vrei să faci ca Grindeanu?“. Miniştrii, aruncaţi în gura presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL Ludovic Orban a sperat până în ultimul moment că Florin Cîţu nu va strânge o majoritate în Parlament. Însă, după ce PSD a anunţat că votează noul Executiv, Ludovic Orban i-a cerut lui Cîţu să se retragă. În primă fază, Cîţu a refuzat, dar Orban a insistat, amintindu-i de episodul Grindeanu, susţin surse politice pentru „Adevărul”. Miniştrii habar nu au avut.

Miercuri seară, deputaţii PNL Florin Roman şi Victor Paul Dobre i-au spus premierului Ludovic Orban că Florin Cîţu va trece de Parlament. O parte dintre senatorii şi deputaţii PSD le-au transmis miercuri liberalilor că ei vor veni în plen şi vor vota pentru Cîţu, indiferent ce decizie va lua Marcel Ciolacu, susţin sursele citate.

Însă Ludovic Orban şi-a asigurat colegii că PSD nu va vota pentru Cîţu, deci nu se va putea forma o majoritate parlamentară. Potrivit surselor citate, a existat o înţelegere între Marcel Ciolacu, Ludovic Orban şi Klaus Iohannis ca Guvernul Cîţu să nu treacă de Parlament şi, prin urmare, să se ajungă la anticipate. Numai că Marcel Ciolacu nu a reuşit să se impună în faţa propriului partid. Joi dimineaţă, parlamentarii PSD i-au cerut şefului interimar al PSD să voteze Guvernul PNL, pe fondul crizei Coronavirus şi a deciziei CCR, care a îngropat alegerile anticipate.

Decizia PSD, care ar fi asigurat o majoritate lejeră pentru Cîţu, a dat peste cap planurile lui Orban. Cu o jumătate de oră înainte de plen, Orban i-a cerut lui Cîţu să renunţe la mandat. Motivul: Orban a susţinut că preşedintele PNL e singurul care poate fi premier, nu altcineva din partid. Pe scurt, Ludovic Orban nu a vrut sub nicio formă să renunţe la funcţie.

În primă fază, Florin Cîţu a refuzat să-şi depună mandatul, pe motiv că decizia ar afecta imaginea PNL. Însă Orban l-a presat, spunându-i că nu mai are niciun viitor politic dacă se încăpăţânează să fie premier: „Te baricadezi în Guvern ca Grindeanu?”, l-ar fi întrebat Orban pe Cîţu, care în final a cedat. Aşadar, după ce Liviu Dragnea şi-a dat jos propriul guvern (Grindeanu) prin moţiune de cenzură, Ludovic Orban, liderul PNL, a blocat instalarea unui premier liberal.  La discuţia de la Palatul Victoria a mai participat şi vicepremierul Raluca Turcan. „Sunt un om de partid şi înţeleg să fiu alături de partid şi de Preşedintele lui în momentele dificile”, a scris pe Facebook Florin Cîţu.

Preşedintele Klaus Iohannis îl susţine, deocamdată, pe Ludovic Orban, „pentru că nu vrea să rupă PNL”, susţin surse liberale pentru Adevărul.

Miniştrii liberali nu au ştiut nimic de planul lui Orban. Pe grupul intern de discuţie, mai mulţi miniştri au reproşat conducerii PNL faptul că nu au fost anunţaţi din timp. „Unii dintre noi eram la Parlament şi am căzut exact în gura presei”, a fost mesajul postat de Marcel Vela, titularul de la Interne.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie