Europarlamentar PNL: Faptul că Viorica Dăncilă a fost numită consultant al Băncii Naţionale privind aderarea la zona euro este o decizie total greşită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siegfried Mureşan FOTO: Siegfried Mureşan / Facebook

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan consideră că numirea fostului premier Dăncilă la BNR este o decizie greşită. El mai spune că argumentul adus de BNR pentru numirea fostului premier în calitate de consultant „este paralel cu realitatea”.

Europarlamentarul explică faptul că în timpul guvernării Dăncilă nu a făcut progrese privind criteriile pentru aderarea României la zona euro.

„În doi ani cât a fost prim-ministru, Viorica Dăncilă ne-a îndepărtat de aderarea la zona euro, în loc să ne apropie. Nu a făcut progrese pe niciunul dintre cele 5 criterii pe care România trebuia să le îndeplinească pentru aderarea la zona euro. Pe 4 criterii - stabilitatea preţurilor, stabilitatea cursului de schimb, ratele dobânzilor pe termen lung şi convergenţa juridică - situaţia la finalul guvernării Dăncilă a fost la fel de proastă ca la începutul guvernării Dăncilă.Pe ce de-al 5-lea criteriu de aderare la zona euro - finanţele publice - lucrurile s-au înrăutăţit din cauza măsurilor economice populiste din perioada guvernării Dăncilă care au afectat deficitul bugetar. De aceea, faptul că Viorica Dăncilă a fost numit consultant al Băncii Naţionale privind aderarea la zona euro este o decizie total greşită”, a transmis europarlamentarul pe Facebook. 

Europarlamentarul PNL mai explică şi faptul că europarlamentarii ecologişti luau cuvântul împotriva atacurilor asupra justiţiei în timpul guvernării fostului premier. De asemenea, în calitate de europarlamentar, Dăncilă a avut un singur raport legislative încheiat în cei 9 ani de mandat.

„Argumentul Băncii Naţionale cum că Viorica Dăncilă ar avea relaţii bune cu ecologiştii din Parlamentul European este paralel cu realitatea. În timpul Guvernului Dăncilă, europarlamentarii ecologişti participau la proteste organizate faţă de atacurile PSD la adresa justiţiei, luau cuvântul în Parlamentul European faţă de atacurile PSD la adresa justiţiei şi, în plus, toţi europarlamentarii ecologişti, 51 din 51, au votat rezoluţia Parlamentului European care condamna atacurile PSD la adresa justiţiei în noiembrie 2018, când Viorica Dăncilă era prim-ministru. Dăncilă a fost un prim-ministru foarte slab şi un europarlamentar foarte slab, având un singur raport legislativ încheiat în Parlamentul European în 9 ani de mandat. De aderarea României la zona euro trebuie să se ocupe economişti şi oameni politici care ştiu ce fac, nu politicieni incompetenţi puşi să conducă ţara de infractori dovediţi”, a mai transmis europarlamentarul.

Fostul premier PSD va ocupa funcţia de Consultant pe Strategia de Sustenabilitate şi Energie Verde la Banca Naţională Română. 

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea