Eurodeputaţii PSD, vot împotriva activării Articolului 7 în cazul Poloniei, cu toate că indicaţiile PES erau altele. Cum au votat toţi europarlamentarii români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a votat rezoluţia care propune activarea articolului 7 al Tratatului UE pentru Polonia, majoritatea europarlamentarilor susţinând sancţionarea Varşoviei. Aproape toţi eurodeputaţii PSD au votat împotriva sancţionării Poloniei, deşi familia lor politică stabilise un vot „pentru“. Un vot „împotrivă“ au dat şi trei europarlamentari români din PPE.

Varşovia este acuzată de Comisia Europeană că încalcă statul de drept prin modificarea legislaţiei din domeniul justiţiei. În cadrul plenului s-a dat un vot pe rezoluţia pentru sancţionarea Poloniei, adică activiarea Articolului 7 din Tratatul UE. 422 de voturi au fost „pentru“, 147 au fost „împotrivă“ şi 48 de eurodeputaţi s-au abţinut. 

Opţiunile eurodeputaţilor români au fost împărţite. De exemplu, familia socialistă europeană a decis ca eurodeputaţii săi să voteze în favoarea sacţionării. Majoritatea eurdeputaţilor au respectat această indicaţie, cu excepţia eurodeputaţilor români şi a unui eurodeputat bulgar. Cei nouă eurodeputaţi români care au votat „împotrivă“ au fost: Claudiua Ţapardel, Claudiu Tănăsescu, Dan Nica, Doru Frunzulică, Emilian Pavel, Ioan Mircea Paşcu, Maria Grapini, Răzvan Popa şi Victor Boştinaru. Eurdeputatul Andi Cristea de la PSD a absentat, în timp ce Daciana Sârbu şi Cătălin Ivan au votat „pentru“ sancţionarea Poloniei. 

Şi în rândul eurodeputaţilor PPE au fost eurodeputaţi care nu au respectat linia familiei lor politice. Este vorba de Traian-Răzvan Ungureanu, Iuliu Winkler şi Mihai Ţurcanu, aceştia fiind trei dintre cei 23 de eurodeputaţi PPE care au votat altfel decât linia grupului. Tot un vot „împotrivă“ a fost dat şi de Norica Nicolai, europarlamentar al ALDE.  

Polonia riscă în acest moment pierderea dreptului de vot în Consiliul Uniunii Europene. Totuşi, în ciuda acestui vot, este puţin probabil ca sancţiunea să intre în vigoare pentru că, în Consiliu, Polonia este susţinută de ţările din grupul de la Vişegrad. Acestea s-ar putea opune prin veto la propunerea de activare a „Articolului 7“ din tratatul Uniunii Europene.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort