Elena Udrea crede că sunt şanse mari ca Ponta să fie desemnat premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea a declarat că, dacă Victor Ponta va fi desemnat pentru un nou mandat de premier, acesta ar trebui să semneze un angajament de coabitare cu Traian Băsescu, astfel încât conflictele dintre Cotroceni şi Palatul Victoria să înceteze.

De altfel, spune fostul ministru al Dezvoltării, Ponta are „şanse foarte mari” să fie reconfirmat luni, ca şef al Guvernului.

"Suntem într-o situaţie clară în urma alegerilor şi indiferent care e părerea domnului Băsescu despre Ponta, avem un vot de 60% pt USL şi o situaţie care nu permite intrarea în criză politică. Scorul ARD nu-i dă lui Traian Băsescu prea multe variante de premier. Dacă USL continuă să meargă cu o singură propunere şi acela e domnul Ponta, sunt foarte mari şanse să fie dânsul premier.  Cred că propunerile domnului Băsescu sunt limitate de Constituţie şi de votul de duminică. Cred că Ponta nu va fi un premier bun, dar electoratul a votoat USL, deci vrea să vadă guvernul USL", a declarat Elena Udrea, duminică seară, la România TV.

Potrivit fostului ministru al Dezvoltării, acordarea mandatului de premier pentru Victor Ponta ar trebui să vină alături de garanţia din partea actualului prim-ministru că şeful statului nu va mai fi suspendat. Întrebată dacă un angajament pentru coabitare ar fi oportun, Elena Udrea a răspuns afirmativ.

"Nu mi s-ar părea un lucru rău. Mi se pare un angajament că toţi care intră în procesul de coabitare o fac în faţa poorului şi garantează că lucrurile vor intra într-o perioadă de coabitare constituţionelă. Toată lumea şi-ar dori să nu mai vadă conflicteel din astă vară. Poate fi o coabitare pentru reforma constituţională, legea electorală sau legea sănătăţii. Traba Guvernului şi a Preşediniţiei e să încerce să contruiască", a afirmat Udrea.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi