Elena Udrea: "Boc a scos România din recesiune"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o zi înainte de Convenţia Naţională a PDL, în cadrul căreia va fi ales noul lider al Partidului Democrat Liberal, Elena Udrea laudă, în ultimul comentariu postat pe blogul său, măsurile de austeritate adoptate de Emil Boc, datorită cărora, spune ea, România a ieşit din recesiune.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului face referire la datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, potrivit cărora economia României a ieşit din recesiune, după doi ani de criză economică, Produsul Intern Brut înregistrând creşteri două trimestre consecutive.

"Emil Boc este premierul care a scos România din recesiune. Sunt convinsă că de numele său va fi legată şi ieşirea din criză, dar şi recăpătarea încrederii în partid. Emil Boc este cel care ne-a motivat să mergem înainte, chiar atunci când lucrurile păreau a fi întunecate. Este cel care ne-a spus mereu că vom ieşi la liman", scrie pe blog Elena Udrea, aflată printre susţinătorii lui Emil Boc la Convenţia PDL.

Ministrul subliniază, însă, că ieşirea din recesiune nu înseamnă că am ieşit din criză şi nici că românii vor trăi mai bine începând de astăzi.

"Ieşirea din recesiune este însă confirmarea faptului că Guvernul a făcut ceea ce trebuia. Că economia naţională s-a stabilizat şi a revenit pe creştere. Că programul de reforme al Guvernului Boc începe să dea roade. Pe scurt, ieşirea din recesiune este dovada clară a faptului că ne aflăm pe drumul cel bun", explică Elena Udrea.

Ministrul Dezvoltării nu a omis să critice Uniunea Social Liberală că serveşte românilor "pilula amară a negativismului", alături de televiziunile de ştiri, în timp ce "PDL încearcă să le ofere motive românilor să fie optimişti". "PDL este dator să le arate că lucrurile merg spre bine. În timp ce USL se roagă ca românilor să le meargă rău, pentru că numai aşa vor ajunge la putere, PDL îşi doreşte în mod real ca românilor să le meargă bine, pentru că doar aşa vom putea guverna şi mai departe. Ceea ce trebuie să facem noi este să le ducem românilor mesajul acesta pozitiv, mesajul continuării pe drumul reformelor care pot genera prosperitate şi bunăstare în România", a mai scris Elena Udrea pe blogul său.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți