Elena Lasconi, despre Mircea Geoană: „S-a compromis pentru a doua oară pe relația cu Rusia, asistăm la o vulnerabilizare cu repetiție”

0
Publicat:

Elena Lasconi, candidat la președinție din partea USR, susține că Mircea Geoană „s-a compromis pentru a doua oară pe relația cu Rusia”. „Este de neînțeles cum de o persoană cu o astfel de experiență poate fi atât de vulnerabilă la subversiunile rusești”, spune liderul USR.

Elena Lasconi, liderul USR FOTO: USR/FB

Lasconi a făcut referire la investigația jurnalistică care a dezvăluit că Rareș Mănescu, fost primar din Sectorul 6, a înființat o firmă alături de un om de afaceri rus, presupus propagandist al Kremlinului. În tot acest timp el se ocupa de campania lui Mircea Geoană pe vremea în care acesta era secretar general adjunct la NATO.

„Cu toții greșim. Important este să învățăm din greșeli și să nu le mai repetăm. Când vine însă vorba despre cea mai importantă funcție în stat, nicio greșeală nu este permisă, căci atunci nu mai discutăm despre o persoană fizică, ci despre cineva de ale cărui decizii depinde o națiune întreaga. În cazul mult mediatizat al domnului Geoană, asistăm la o vulnerabilizare cu repetiție. Domnul Geoană s-a compromis pentru a doua oară pe relația cu Rusia. În 2009, a vizitat Moscova pe ascuns, cu speranța că va primi de acolo sprijin și indulgență. Ce oroare! În 2024, aflăm că unul dintre cei mai apropiați oameni ai săi are o relație de afaceri cu oamenii lui Vladimir Putin”, a scris Lasconi, pe Facebook.

Potrivit președintelui USR, „este de neînțeles cum de o persoană cu o astfel de experiență poate fi atât de vulnerabilă la subversiunile rusești, cum de o astfel de persoană poate fi infiltrată atât de ușor de oamenii Moscovei”.

„În ceea ce mă privește, un lucru vreau să fie foarte clar. Nici acum și nici în viitor, când voi ajunge la Cotroceni, nu voi avea lângă mine persoane asupra cărora planează cea mai mică suspiciune că ar putea avea legătură cu state care numesc România inamic, așa cum au făcut-o oficialii ruși chiar în acest an. Nu am lângă mine echipe mari, politicieni corupți sau oameni de afaceri controversați sau parteneri cu prietenii lui Putin. Am însă o mână de oameni care cred cu tot sufletul în parcursul euroatlantic al României și în apartenența noastră la valorile civilizației occidentale. Nu voi accepta niciodată lângă mine persoane care reprezintă adevărate vulnerabilități la adresa securității națiunii române și care prin acțiunile lor pun în pericol prosperitatea, securitatea și libertatea națiunii române”, a transmis Elena Lasconi.

Un fost coordonator al campaniei lui Mircea Geoană este partener de afaceri cu un propagandist rus care a fost în Crimeea de cel puțin 10 ori după anexarea ilegală din 2014, dezvăluie o investigație internațională. 

În timp ce făcea parte din echipa de campanie a lui Mircea Geoană, fostul liberal Rareș Mănescu a înregistrat în Ilfov o companie alături de un om de afaceri rus. Numele partenerului de afaceri al lui Mănescu este Aleksei Kozlov, specialist în acvacultură și autodeclarat fanatic al pescuitului, potrivit occrp.

Sub numele de Alex Krepchinsky, acesta pare să fi fost un propagandist înflăcărat care și-a petrecut anii de după invazia inițială din 2014 din estul Ucrainei stârnind sentimente pro-rusești.

Potrivit publicației citate, Mănescu a refuzat să răspundă la întrebări cu privire la aparentele activități propagandistice ale partenerului său de afaceri în Ucraina. El a declarat reporterilor în septembrie că a părăsit campania lui Geoană „în urmă cu cinci luni”.

Reacția lui Mircea Geoană

În replică, Geoană susține că este vorba despre o acțiune de compromat.

„V-am spus de la începutul campaniei prezidențiale că o candidatură independentă, din partea unui fost oficial NATO, va deranja interesele Fererației Ruse, și interesele unor grupuri din România. Din păcate, am avut dreptate. O adevărată acțiune de compromat este în plină derulare. Îmi sunt imputate așa-zise asocieri pe Federația Rusă, lucru total ne-credibil, în condițiile în care, timp de 5 ani, am condus împreună cu secretarul general Alianța Nord-AtlanticăSe încearcă cu disperare compromiterea unui candidat cu șanse pentru președinția României”, a transmis Geoană.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”